Istoria Romilor din Basarabia in anii 1812 - 1918
- Masuri de sedentarizare a romilor basarabeni
- Casatoriile
- Ocupatiile romilor boieresti
- Impozitele prestate de romi
- Cazuri de violenta si omor
- Reforma taraneasca din 1861
- Mestesugurile romilor nomazi (romii statului)
- Rezultatetele reformei
- Statistici despre romi
- Concluzii
Procesul de emancipare al romilor, important prin consecintele si evolutia sociala de dupa dezrobire, precum si procesul de integrare si asimilare in cadrul populatiei majoritare sunt cele mai importante aspecte care tin de durata istoriei romilor din Basarabia de la anexarea la Imperiul tarist in 1812 si pana la Actul Marii Uniri din 1918.
In acest cadru cronologic, istoria romilor din Basarabia, studiata din perspectiva abordarii problemelor de istorie sociala, presupune analiza diacronica a conditiilor social-juridice in care se afla respectiva etnie in prima jumatate a secolului al XIX-lea.
In 1812, in timpul guvernarii lui Scarlat Sturdza, in provincie s-a efectuat primul recensamant al romilor statului, conform caruia in Basarabia locuiau 340 familii din acest grup. Acestia, la randul lor erau impartiti in trei categorii: prima categorie platea fiscului 40 lei vechi bir pe cap de familie, categoria a doua - 20 lei vechi, iar categoria a treia, formata din batrani, vaduve si orfani, a fost scutita de orice impozit fiind incapabila de a plati ceva. Romii proprietarilor privati nu platesc nici un impozit statului. [5, p.116].
Ulterior, observam o sporire a numarului romilor. Astfel, conform recensamantului din anul 1817 in Basarabia locuiau 1090 familii de romi din categoria romilor statului si a proprietarilor particulari, dintre care 2952 barbati si 2498 femei [11, p.24].
Ca si in perioada anterioara romii constituiau o categorie sociala aparte. In baza Asezamantului infiintarii provinciei Basarabia din 1818, romii formau cea de-a opta categorie sociala (ultima, cea de-a noua categorie sociala o constituiau evreii). Conform Asezamantului erau impartiti in doua categorii: 1. Romii statului 2. Romii proprietarilor particulari [6, p.16].
Tot prin acest Asezamant a fost emis dreptul particularilor de a avea in proprietate romi-serbi. Pentru a beneficia de acest drept, proprietarii urmau sa prezinte diplome prin care au obtinut acesti romi - cumparare sau daruire.
Cu toate ca Statutul Basarabiei a fost schimbat in anul 1828, paragraful referitor la drepturile si prerogativele populatiei nu este modificat. Sunt facute doar unele schimbari in privinta taranilor ce vin din Rusia [12, p.90].
Masuri de sedentarizare a romilor basarabeni.
Timp de mai multi ani autoritatile au incercat prin diferite masuri sa desfiinteze "vagabondajul" si sa treaca romii statului la un mod de viata sedentar. Astfel, la 1818, in timpul vizitei lui Alexandru I in Basarabia, s-a hotarat inceperea procesului de sedentarizare a romilor pe domeniul statului, adica in zona Bugeacului - regiune a Basarabiei, care era o zona geografica de stepa cu un sol sarac in cernoziom si o clima uscata si secetoasa.
Aceasta masura insa a fost intreprinsa mai tarziu, in 1829, cand s-a trecut la colonizarea fortata in judetele Bender si Akerman (Cetatea Alba), unde romilor li s-au pus la dispozitie loturi de pamant, imprumuturi banesti si grau pentru semanat, totodata fiind scutiti de impozite pe o perioada de patru ani. Se urmarea transformarea acestei categorii sociale in tarani serbi ai statului. Aceasta incercare pana la urma a esuat, datorita impotrivirii romilor, dar au fost, totusi, intemeiate, in judetul Akerman, in 1831, doua sate populate de romi: Cair si Faraonovca. In ele au fost asezate 752 familii, carora li s-au repartizat 9.202 desetine de pamant - cate 30 desetine de pamant la fiecare familie [7, p.127-128]. In consecinta, situatia acestor sate a ajuns a fi deplorabila si, in acelasi timp, acesti noi serbi ai statului au creat probleme autoritatilor, prin refuzul de a plati impozite si de a executa prestatii. Aceste masuri au fost doar primii pasi in vederea sedentarizarii romilor. De rand cu aceasta, autoritatile guberniei intocmesc o alta hotarare, ce prevede recrutarea romilor in randurile cazacimii [23, p.214].
Pana la urma nici aceasta tentativa n-a reusit, problema constand in asigurarea cu loturi de pamant a armatei cazacesti in intregime, subiect abordat de Ministerul Apararii si Ministerul bunurilor statului in 1838, care mai prevedea si inscrierea romilor statului din regiune ce posedau pamant in randurile armatei dunarene de cazaci. De altfel, Ministerul bunurilor materiale ale statului tindea cu insistenta de a se debarasa de acest "popor nelinistit" ce crea multiple neplaceri si provoca taranimea la miscari de eliberare (romii protestau activ impotriva sedentarizarii lor in Bugeac si impotriva "cinovnicilor" Biroului romilor statului. La 29 mai 1839 romii acestei categorii au fost inclusi in randurile cazacimii. Conform datelor statistice din 1855 erau populate de romi si au fost alipite la celelalte colonii cazacesti nu numai satele Cair si Faraonovca, dar si alte localitati, precum satul Petrovca (acesta a fost alipit putin mai inainte, la 1836, in care locuiau romi adusi din gubernia Kursk, unde acestia vagabondau) si localitatile Starokazacie, Akmanghit si Mihailovka [23, p.531].
Cei mai multi dintre romii statului insa si-au continuat modul de viata traditional, pribegind cu satra prin Basarabia si guberniile vecine din Ukraina. In aceasta perioada, in celelalte principate romanesti incepea cea de-a doua mare migratie a romilor (mijl. sec. XIX - inc. sec. XX) si trecerea acestora in tarile vecine, respectiv si in Basarabia. Prin regiune au trecut romi din Moldova, care au plecat mai departe in Ukraina si Rusia. Un argument persuasiv in acest sens este sporirea numarului romilor statului - de la 221 familii in 1813 la 1.135 familii la 1839,numar ce include atat romii ce au fost eliberati de boieri, cat si romii fugiti din Moldova de la vest de Prut si nu revendicati de nimeni; la conscriptia din 1858, in Basarabia existau 5.615 romi ai statului, 5.459 romi ai boierilor, dintre care 2.978 erau romii proprietarilor partuculari, iar 2.481 erau nomazi [23, p. 177].
Casatoriile
Conform legislatiei in vigoare, in Basarabia, in secolul XIX, nu se admiteau casatoriile intre romii statului si moldoveni. Daca si existau astfel de casatorii, ele se incheiau conform unei intelegeri speciale, iar preotii care oficializau cununia fara acordul autoritatilor le era impusa "epitemia" [24, p. 216]. Astfel, guvernul rus a pastrat legile din evul mediu, care lipseau complet romii de cele mai elementare drepturi. Unica incercare de a atenua statutul de rob al romilor, a fost Ukazul din 1827, in baza caruia mosierilor li se interzicea sa vanda separat membrii familiei.
Ocupatiile romilor boieresti
In pofida acestor realizari, in Basarabia tarista, timp de cateva decenii, romii au perpetuat vechiul mod de viata. Cei mai multi erau nomazi. Organizati in cete, ei colindau prin tara practicand diverse mestesuguri: fieraria, caldararia si prelucrarea obiectelor de lemn. De fapt, ei erau impartiti in grupuri specializate in diferite munci gospodaresti: aurari, lingurari, laiesi, ursari etc. De exemplu, primele mentiuni despre romii aurari le intalnim la Dimitrie Cantemir:"... Tiganii (aurari) il strang (nisipul), il spala si obtin atata aur ca pot zilnic sa plateasca sotiei domnitorului cate patru oci de aur ca dijma [13, p. 26].
Relevante sunt datele statistice conform carora romii, in afara de mestesugul practicat, se mai ocupau si de prelucrarea pamantului (o parte din ei), supozitie negata de scriitorii de la curte. Acest lucru era in contradictie cu datele statistice prezentate guvernatorului Basarabiei si ale recensamantului efectuat ulterior. In baza rezultatelor conscriptiei de la 1829 romi ai proprietarilor particulari erau 4.013, "ce se ocupau de cresterea painii" - 3.964 romi si pribegi - 4.070 romi [26, p. 226].
Boierul Rosseti L. avea in proprietate 100 familii (311oameni) - dintre care 76 se ocupau de cresterea painii [4, f. 15-31].
Un alt exemplu, este informatia lui Constantin Stamati si Enachi Stamati care relateaza la 12 martie 1840, ca romii lor serbi sunt sedentari; cei de la curte raman in casa boierului, iar agricultorii - pe langa mosie, unde demult au fost stabiliti, se ocupau cu prelucrarea pamantului [26, p. 226].
Interesul fata de romi a boierilor basarabeni se explica si prin faptul ca acestia aveau un rol preponderent in industria mestesugurilor din regiune, fapt determinat de lipsa activitatilor mestesugaresti a taranimii din Basarabia la inceputul secolului al XIX-lea, creand, astfel, conditii favorabile pentru dezvoltarea si realizarea productiei nu numai in Basarabia, dar si pe pietile externe (obiectele confectionate de romii lingurari si anume vesela din lemn era exportata) [26, p. 227 ].
Unii boieri foloseau munca romilor atat in mestesugarit cat si in efectuarea unor munci agricole. De exemplu, boierul judetului Orhei, Razo C.M. avea in proprietate 84 familii (336 persoane), dintre care 19 familii indeplineau diferite munci la curte, 50 familii se ocupau de muncile agricole, mestesugari si muzicanti si anume: 30 familii - fierari si agricultori; 6 - padurari si agricultori; 5 - muzicanti si agricultori; 3 - pietrari si agricultori; 2 - croitori si agricultori; 2 - cojocari si agricultori; 1 - cizmar si agricultor [4, f.172-185].
Boierul aceluiasi judet, Cristea V. detinea 16 familii (67 oameni si 13 in pribegie) de romi serbi, dintre care 5 familii se ocupau de prelucrarea pamantului; 4 - agricultori si mestesugari; 2 - agricultori si muzicanti; 1 - mestesugar si muzicant [4, f. 395-400].
De aici rezida, ca tiganii s-au ocupat de prelucrarea pamantului si concomitent mai indeplineau si lucrul mestesugaresc, aspect ce convenea pe deplin boierilor basarabeni, care, in scopul sporirii numarului romilor serbi, transformau romii statului, in mod fortat, in romi serbi. Un exemplu elocvent, sunt documentele de arhiva ce contin informatii despre boierii care au aplicat astfel de metode - pe mosia cneazului Cantacuzino in anul 1829; pe mosia cneazului Sturdza in 1839 si boierului Leonardo in 1845 [26, p. 228-232].
Un caz aparte, a fost conflictul dintre Biroul romilor statului si boierul Lupu Rosseti in anul 1830, cand ultimul a luat cu forta un numar mare de romi din judetul Orhei [26, p. 230].
O alta supozitie este invocata de istoricul Ion Nistor. In baza informatiei lasate de calatorul englez William Macmichael, care afirma ca romii nu erau intrebuintati la cultura pamantului, ci, ca unii serbi in Rusia, obtineau confirmare de la stapanii lor sa rataceasca prin tara, in schimbul unei dari anuale sau oboroc, exercitand diferite mestesuguri mecanice. Taxa nu depasea suma de 18 lei pe an de cap de familie si ei calatoreau in cete de la 50 pana la 60 de corturi, purtand cu ei toata averea lor, tabarand cu vitele lor care pasteau imprejur si ocupandu-se mai mult cu caldararitul [19, p. 204-205].
Putem afirma cu certitudine, ca boierii basarabeni erau cointeresati sa aiba in proprietate cati mai multi romi, deoarece acestia constituiau o forta de munca ieftina si convenabila si pentru care, de fapt, o perioada de cateva decenii n-au prestat nici un fel de impozite statului. In 1851, cand autoritatile guberniale pun in discutie aceasta problema [26, p. 235], fetele bisericesti si dvorenimea locala s-au opus implementarii acestei rezolutii, fiindca aceasta era, in primul rand, in detrimentul lor.
Impozitele prestate de romi
La 10 martie 1847 a fost emisa legea ce prevedea "Dreptul la proprietate a locuitorilor provinciei Basarabia", care facea urmatoarea referire la romi: "romii ce traiesc la curtea boierului, peste patru ani din momentul elaborarii acestei legi, urmeaza sa plateasca anual, fiecare persoana, cate 30 copeici de argint, iar pe parcursul acestor patru ani se vor stabili prestatiile asupra pamantului prin repartitie..." [26, p. 235].
In conformitate cu aceasta lege in 1851 s-a facut repartitia dupa judete:
| Judetul | Romii particularilor (familii) | Alti romi serbi(familii) |
| Chisinau | 568 | 1459 |
| Orhei | 520 | 371 |
| Iasi | 56 | 93 |
| Soroca | — | 45 |
| Hotin | 82 | 438 |
| Cahul | 33 | — |
| Bender | 6 | — |
| Akkerman | 3 | — |
Marimea impozitelor varia de la un judet la altul, astfel incat, in perioada anilor 1853-1855 in judetele Chisinau, Orhei, Iasi, Soroca si Hotin romii plateau cate 21 copeici de persoana, iar in judetul Cahul, Bender si Akkerman - 15 copeici de persoana [26, p. 236 ].
Cazuri de violenta si omor
Masurile intreprinse de boieri in scopul sedentarizarii romilor urmareau nu numai consolidarea proprietatii private, ci si prevenirea impotrivirii romilor, care constituia un stimulent in conflictele taranilor cu stapanii lor. In perioada posterioara acestui proces de sedentarizare, relatiile dintre romi si boieri s-au agravat, conflictele fiind determinate de impozitele ce trebuiau platite nu numai statului, dar si boierului pe mosia caruia traiau. In aceasta ordine de idei, mentionam, ca romii erau supusi unor chinuri teribile de catre proprietarii lor. Astfel, la 27 septembrie 1831, boierul Korcevskii i-a provocat leziuni corporale grave femeii rome Maria Grigorasova si fiicei Sanica in varsta de 10 ani. In aceeasi zi, a fost omorata in bataie femeia roma Maria Cebotari [3, f. 159 (a, b) - 160 (a, b)].
Un alt caz este de la curtea boierului Palladi. In urma unui incendiu au ars de vii doua femei de etnie roma - verisoarele lui Iacob Lacatus, care din porunca sotiei lui Palladi au fost legate cu sfoara de stalp.
Procesul a durat aproximativ 2 ani, dar in aceasta perioada de timp au reusit sa decedeze martorii principali ai crimei, inclusiv si preotul. In rezultat, proprietatea a fost data inapoi, iar familia Palladi - supusa unei penitente [2, f. 121-124].
Remarcam, ca astfel de cazuri au mai fost pe mosiile acestor boieri si nu numai. Au fost deschise dosare in care au fost inregistrate toate cazurile de violenta si omor din partea boierilor fata de romi.
Astfel de incidente erau des intalnite pe mosiile boierilor si erau musamalizate, firesc, in favoarea proprietarului. Aceasta conditie a determinat atat romii tineri, cat si romii batrani si copiii sa fuga de pe mosiile boierilor.
Cu toate ca, statutul de rob perpetuat de mai multe veacuri i-a determinat pe romi sa aiba o atitudine pasiva fata de autoritati si boieri, in prima jumatate a secolului al XIX-lea s-au inregistrat cazuri de nesupunere, iar uneori si manifestari deschise impotriva proprietarilor in forma de reclamatii pentru comportamentul nemilos fata de ei - incendierea mosiilor, fuga de la boieri, iar uneori si omorarea proprietarilor [26, p. 221-222].
Unii istorici afirma, ca multi romi se sinucideau din cauza ca nu puteau suporta atitudinea feroce fata de ei [26, p. 224]. Astfel, romii serbi au cerut frecvent guvernului sa fie eliberati de serbie.
In aceste conditii, cand relatiile proprietar-serb se acutizasera, s-au facut unele cedari care erau incluse in reformele din anul 1847 si vizau modificarea statutului juridic al diferitor categorii de populatie din gubernie. Unul din punctele Conditiei despre drepturile populatiei guberniei Basarabia se referea si la romi. Proprietarii ce nu detineau actele care ar confirma dreptul de proprietate asupra romilor, erau incorporati in armata cazaceasca. Dreptul de a cumpara romi serbi il aveau numai boierii ce aveau mosii, iar mazilii si negustorii au fost lipsiti de acest drept.
Aceste masuri insa n-au schimbat situatia romilor. Mai mult, noua lege promulgata a inrautatit situatia lor economica, fiindca au fost impusi sa presteze un impozit si aveau mai multe obligatii fata de stat [24, p. 216].
Reforma taraneasca din 1861
Romii din Basarabia din momentul anexarii la Imperiul Rus (1812) si pana la reforma agrara infaptuita in Rusia in 1861, au avut acelasi statut de rob care implica conditii, uneori, mai intolerabile decat cele din perioada medievala.
In 1861 cand se pregatea reforma agrara, a fost formata o Comisie speciala care urma sa formuleze proiectul Regulamentului cu privire la imbunatatirea modului de trai al romilor serbi. Concomitent, conducerea locala urmarea ca nici unul dintre romii de pe mosiile boierilor sa nu lipseasca.
In baza reformei din 19 februarie 1861, romii serbi au fost eliberati de serbie. In 1861-1863 din 5,5 mii de romi serbi au fost eliberati, dar nu improprietariti, 1701 persoane, iar 1984 romi au obtinut statutul de tarani, restul, fiind eliberati, au ramas in continuare pe mosiile boierilor[24, p. 215].
Reforma din 1861 nu a schimbat substantial situatia romilor boieresti, din simplu motiv, ca o mare parte dintre ei nu s-au ocupat niciodata cu agricultura si evident ca odata ce au fost eliberati au completat randurile romilor nomazi, ale mestesugarilor si lautarilor.
Referitor la romii nomazi reforma prevedea sa fie scutiti timp de patru ani de orice impozite si obligatii fata de stat din momentul ce vor fi sedentarizati [25, p.446].
Mestesugurile romilor nomazi (romii statului)
Cea mai mare parte a romilor-mestesugari erau fierari si practicau un mod de viata nomad. Ei confectionau inventarul agricol, obiecte de uz casnic, podoabe pentru femei - cercei, inele, bratari etc. De obicei, se stabileau la marginea satului, isi instalau cuptoarele speciale si utilajul strict necesar pentru fierarit. Un lucru specific lor era, ca lucrau impreuna cu sotiile.
Un alt mestesug practicat de multi romi din Basarabia era confectionarea pieptenilor din coarne de bou. Acestea din urma erau taiate in cateva parti, apoi indreptate cu un ciocan mic, iar cu o pila speciala se taiau dintii. Acest mestesug il practicau romii din volostea Nisporeni, judetul Chisinau.
O ocupatie raspandita a fost confectionarea periilor din par de cal si de porc, de asemenea, din iarba si papuris, iar romii din satele Carlani, Lozova, Micleuseni si altele, confectionau linguri, farfurii si alte obiecte de uz casnic [24, p. 218].
O alta categorie de romi erau lautari. Taranii din sate, conform traditiei, solicitau, de obicei, la dansuri duminica, la nunti, botezuri sa cante romi-lautarii [23, p.469].
Unii romi erau veterinari si faceau medicamente destul de eficace pentru unele boli. Un veterinar rus, militar, scrie despre acesti romi: "in Basarabia am vazut un rom, care vindeca astma cailor cu ajutorul paielor taiate marunt si presarate cu putina faina. In tot timpul (sase, sapte zile) caii se adapa foarte rar si cate putin. Fireste ca astma nu dispare cu desavarsire, dar se usureaza, precum am putut observa." [10, p. 204] Din cele relatate, putem conchide, ca in secolul al XIX-lea in Basarabia romii erau cei mai iscusiti mestesugari, munca carora erau cel mai frecvent solicitata.
Rezultatetele reformei
Asadar, odata cu legea care desfiinta serbia si acorda libertate personala taranilor din intregul Imperiu Rus, a fost desfiintata si robia romilor boieresti din Basarabia. In fapt, pentru multi dintre ei, acest lucru s-a petrecut chiar mai inainte. Proprietarii, care aflasera despre proiectul de dezrobire, si-au eliberat de buna voie robii, gonindu-i de pe mosiile lor, pentru a scapa de obligatia de a le da pamant. O parte din fostii robi boieresti, prin implicarea directa a autoritatilor guberniei, au fost improprietariti, mai ales pe pamanturile din jurul manastirilor. Ei au devenit astfel tarani. Altii au ramas in continuare servitori casnici sau la fostii lor stapani.
In ceea ce priveste improprietarirea romilor in timpul reformei, apar unele disensiuni din considerentul ca romii fiind eliberati de serbie, n-au fost improprietariti cu pamant, dar continuau sa lucreze la curtea boierului si locuiau nu in locuintele date anterior de boier ci in niste bordeie construite de ei. De altfel, Drepturile oamenilor eliberati de serbie prevedea ca romii serbi sa aiba obligatii fata de proprietar timp de doi ani din momentul aprobarii acestor Drepturi [13, p. 15].
In consecinta, romii serbi din Basarabia dupa elaborarea Drepturilor au ramas fara pamant si timp de doi ani au continuat sa existe in conditia sociala de pana la reforma, ca mai apoi, majoritatea romilor eliberati de serbie sa se inscrie printre orasanimea provinciei si sa continue modul de viata traditional.
Totodata, avem si alte informatii, precum ca romii fiind informati despre aceasta lege au refuzat sa respecte prevederile acestui act, astfel aducand mari prejudicii boierilor [20, p. 25].
Prin incercari insistente autoritatile guberniei au reusit sa impuna un mod de viata sedentar la o parte a populatiei de etnie roma, prevenind astfel, pribegiile cu satra prin regiune. In definitiv, sedentarizarea romilor a oferit multiple facilitati boierilor si reprezentantiilor bisericii.
Statistici despre romi
Prin asimilarea celor sedentarizati si prin procesul de migrare spre Ukraina si Rusia a romilor basarabeni sau a celor veniti din Moldova de la vest de Prut, care mai practicau modul de viata nomad, numarul romilor din Basarabia a scazut continuu, astfel incat, ponderea romilor in ansamblul populatiei a ajuns sa fie nesemnificativa. Daca in 1817 populatia de romi pe teritoriul Basarabiei constituia 3,5 mii (0,6 % din numarul total al populatiei), in 1835 cei 13.000 de romi reprezentau 1,8% din populatia provinciei, in 1859, 11.000 de romi insemnau 1,0% de populatie. Conform statisticii oficiale din 1897, in Basarabia erau 8.636 romi, care reprezentau 0,5% din populatia de 1.935.412 locuitori a provinciei [21, p.157]. In Imperiul rus, unde in 1897 erau inregistrati in total 45.000 romi, Basarabia era provincia cu cea mai mare concentrare de romi. In cadrul romaniei Mari, in componenta careia a intrat in 1918, Basarabia era provincia cu cei mai putini romi [1, p.120].
Legatura dintre scaderea numarului romilor in Basarabia si migrarea lor spre teritoriile vecine este putin probabila. Putem afirma cu certitudine, ca romii catre aceasta perioada, deja au fost asimilati lingvistic si mai putin cultural de populatia autohtona, iar statistica din 1897 arata, ca romii se aflau in plin proces de integrare. Este adevarat, ca pozitia sociala a celor mai multi romi era una marginala insa este evident faptul, ca mai mult decat oricand in trecut, la sfarsitul secolului al XIX-lea s-a produs o apropiere a romilor de conditia sociala si ocupationala a populatiei majoritare. Romii si-au pierdut din specificul lor social - economic si cultural.
In acest context mentionam, ca la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Basarabia, cei mai multi romi locuiau in satele din judetele Chisinau, Balti si Izmail, iar cea mai mare concentrare a acestei populatii s-a inregistrat in localitatile Micleuseni, Vulcanesti, Ciuciuleni, Parcani, Volcinet, Recea, Ursari, Gozun, Leordoaia si alte sate din judetul Chisinau [24, p. 219].
In satul Gozun din volostea Vorniceni, spre exemplu, locuiau 615 romi. In plasa Lipcani, in 1897, a fost organizat un catun de romi, iar in judetul Chisinau - asezari intregi, colonii ale romilor [14, p. 321 ]. Aceasta este una din explicatiile - de ce in judetul Chisinau locuiau un numar mai mare de romi in comparatie cu celelalte judete.
Asadar, incontestabila este informatia potrivit careia la sfarsitul secolului al XIX-lea s-a inregistrat o micsorare numerica a populatiei de romi din Basarabia: statistica ne prezinta pentru anul 1868 aproximativ 19 mii romi ce locuiau in Basarabia, iar datele recensamantului din 1897 - 8,6 mii romi [14, p. 86; 24, p. 219]. Totodata, conform datelor statistice a lui Butovici din 1906 numarul de romi din sectorul rural constituiau 11.567, iar in baza altor surse [10, p. 319], in Basarabia la sfarsitul secolului al XIX-lea inceputul secolului XX erau 20 mii de romi - atat pentru sectorul rural, cat si cel urban. Putem presupune, ca decalajul acestor cifre este generat si de lipsa unui sistem pentru realizarea recensamantului. Nu este exclus faptul, ca o mare parte de romi intentionat n-au declarat apartenenta etnica, pentru a depasi situatia marginala care deja la un moment dat era insuportabila pentru multi dintre ei. In acest scop invatau limba populatiei majoritare, se deziceau de unele ocupatii practicate anterior si chiar se izolau definitiv de comunitatea din componenta careia faceau parte.
Concluzii
In concluzie, putem afirma, ca romii in perioada aflarii Basarabiei in cadrul Imperiului rus au pastrat acelasi statut social si doar prin reforma din 19 februarie 1861, care prevedea si dezrobirea romilor, acestui grup etnic i s-a acordat un alt statut - cel de om liber. Conditia sociala de rob perpetuata de ei timp de mai multe veacuri a facut ca acest grup etnic, odata eliberat, sa nu poata exploata aceasta situatie. Probabil aceasta este explicatia faptului de ce o mare parte dintre romi au ramas pe mosiile boierilor, in timp ce cealalta parte a preluat modul de viata practicat anterior - nomad.