Pe Urmele Muzicii Tiganesti Autentice

Romii sunt, probabil, cel mai bine cunoscuti datorita muzicii lor. Exista numeroase izvoare istorice care mentioneaza muzicieni romi cantand pentru regi si imparati. De asemenea, in tot estul europei, romi au fost intotdeauna preferati pentru evenimente ca nunti sau sarbatori. In multe instante, statutul de muzicieni de valoare le-a permis romilor sa aiba privilegii greu de obtinut altfel. Spre exemplu, desi romii erau inca vanduti ca sclavi in secolul al XIX-lea in Moldova si Tara Romaneasca, muzicienii romi de prestigiu din Transilvania imperiului Austro-Ungar aveau un rol important in comunitatile satesti si se bucurau de unele privilegii de care taranii romani nu se bucurau.
In Europa
A identifica o muzica tiganeasca autentica in Europa este insa dificil sau chiar imposibil. Deoarece romii au trait si au cantat in tari atat de diferite, muzica tiganeasca variaza foarte mult in functie de tara. In vestul europei, imaginea care este cel mai des asociata cu muzica tiganeasca este un rom cantand la vioara intr-o cafenea din Budapesta. Desi epoca acestor cafenele a trecut de mult, in buletinele de informatii turistice pe care le-am vazut in Budapesta practic toate restaurantele spuneau in reclama "muzica tiganeasca in fiecare seara". Am fost la cateva astfel de restaurante si am aflat ca de fapt muzica era in mare parte maghiara, ca romii canta pentru ei ceva cu totul diferit.
Formatia Kalyi Jag (focul negru) este prima formatie din Ungaria care a scos CD-uri cu muzica tiganeasca adevarata, si ca fac acest lucru de peste 10 ani. Ascultand aceasta formatie mai tarziu, am observat ca este intr-adevar total diferita de ce auzisem in Budapesta. Poate datorita faptului ca se bazeaza foarte mult pe percutie si voce, o voce aspra dar melodica in acelasi timp si ca majoritatea cantecelor sunt in romani, pare cu adevarat genul de muzica care m-as fi asteptat sa o cante romii in jurul focului noaptea.
In Romania

In Romania, putem auzi muzicieni romi cantand peste tot, la festivaluri si sarbatori in aer liber, la festivaluri folclorice, in salile de concerte, pe terase si in restaurante. Unii lautari au cunostinte destul de variate ca sa faca parte si din orchestrele simfonice. Lautarii trebuie sa stie sa cante o mare varietate de cantece, deoarece ei canta in regiuni diferite, in locuri diferite si pentru audiente diferite. Chiar si in acelasi loc, sa zicem la o nunta, sunt femei, barbati, tineri, batrani, tarani, intelectuali, muncitori, toti la un loc, fiecare avand preferinte diferite. De aceea, lautarii au de obicei un repertoriu foarte larg, si se mAndrésc cu aceasta. Muzica lor este creativa, bogata, intensa, plina de sentimente dar extraordinar de variata si greu de cuprins in definitii. Totusi, este aceasta muzica tiganeasca? De cele mai multe ori nu. Daca un ansamblu scoate un album, deseori auzim influente bulgaresti, sarbesti, turcesti sau grecesti, poate si datorita faptului ca o astfel de combinatie are mai mult succes la public. Taraful Haiducilor, spre exemplu, canta muzica tiganeasca, dar combinata cu elemente ale muzicii turcesti, romanesti si diferite alte influente. Daca ascultam muzica celor mai bine cunoscuti artisti romi in romania, Adrian Minune si Nicolae Guta, foarte rar vom gasi ceva care poate fi numit tiganesc. A gasi muzica tiganeasca autentica in Romania este deci dificil.
E greu de spus unde se termina muzica romaneasca si unde incepe muzica tiganeasca. Cea tiganeasca se bazeaza in mare parte pe muzica romaneasca traditionala, iar muzica romaneasca a fost in mare parte pastrata, cantata si adusa la perfectiune de romi.
Importanta romilor in dezvoltarea muzicii populare romanesti este foarte mare. Baza muzicii traditionale romanesti este plansul viorii tiganului. Virtuozitatea tambalului si vocea cantaretului rom impresioneaza orice roman. Mai toate marile orchestre au cel putin cativa muzicieni romi, iar la sate romii sunt cei mai solicitati sa cante la diferite evenimente. Dar romii din Romania nu canta doar muzica populara romaneasca. In mod evident, pentru a castiga bani, romii trebuiau sa cante pentru gadje muzica pe placul acestora si cu care erau obisnuiti, iar gadje nu sunt numai romani. Cand ansamblul maghiar Muzsikas a vrut sa studieze muzica maghiara veche in anii 60, ei au venit in Transilvania, unde romii cantau acest gen de muzica in acelasi mod de un secol. Mai tarziu, tot ei au lansat un album intitulat "Muzica pierduta a evreilor din Transilvania"; inca o data, romii au fost cei i-au ajutat sa reconstituiasca acest gen de muzica aproape disparut.
Influentele turcesti sunt importante in muzica tiganeasca din Balcani si din Romania. Spre exemplu, cuvantul "taraf" pare sa provina din turceste. Fanfara, cantand din instrumente de alama, a aparut in Balcani datorita traditiei muzicale a ienicerilor in timpul ocupatiei otomane. De fapt, sunt izvoare istorice care mentioneaza romi lucrand ca muzicieni in armatele otomane (muzica canta in timpul bataliei pentru a impulsiona soldatii si pentru a acoperi zgomotul luptei). Fanfara a devenit foarte populara in balcani dupa primul razboi mondial, in parte si datorita numarului mare de instrumente ramase de la armate. Fanfara Ciocarlia, din moldova, este cea mai bine cunoscuta fanfara in Romania si poate in Europa. Fanfara Ciocarlia, formata din peste zece membri tineri si batrani, cantand la diferite instrumente, sintetizeaza viteza si atitudinea caracteristica fanfarei. Fanfara Ciocarlia canta, in stilul lor unic, melodii tiganesti, romanesti, bulgaresti, sarbesti, macedonene, turcesti si altele (brau, doina, geamparale, hora, rusasca, sarba, rumba etc).
Muzica Tiganeasca Autentica

In muzica pe care romii o canta pentru ei, lucrurile sunt diferite. Romii nomazi au preluat un gen de muzica de la oamenii din jurul lor intr-o tara sau regiune, apoi, in tara urmatoare un alt gen de muzica. Astfel, mai multe genuri, din diferite regiuni, au fost asimilate si combinate, transformate sa fie pe placul romilor, dand nastere unui nou stil de muzica, care poate fi pe drept numita tiganeasca. Muzica pe care o canta romii pentru romi, in romani poate fi considerata, in general, cu adevarat tiganeasca. Dansul si muzica tiganeasca autentica sintetizeaza un stil de viata si reprezinta romii, istoria si cultura romani. Aceasta este cu adevarat o forma de arta, care exprima independenta si libertatea de expresie spirituala, pentru mult timp singura modalitate de expresie pentru un popor asuprit.
Poate cel mai bun exemplu de muzica tiganeasca autentica o reprezinta Napoleon si Ursarii din Clejani. Aceasta corespunde definitiei de mai devreme de muzica facuta de romi, pentru romi, in romani. Napoleon dezvaluie extraordinarele posibilitati ale cantecului fara instrumente; el face muzica dintr-un butoi si doua pietre sau alte "instrumente" improvizate. De sute de ani, in jurnalele calatorilor din Europa sunt mentionati romi cantand pentru ei o muzica bazata in principal pe voce, cu instrumente ca oale si cani, batand din palme sau lovind diferite parti ale corpului.
Romii - Promotori ai Culturii Romanesti
Nu in ultimul rand, trebuie sa remarcam ca muzicienii romi au o contributie importanta la promovarea muzicii populare romanesti in strainatate, nu doar a muzicii noastre tiganesti, si prin aceasta contribuie la promovarea culturii romanesti si a Romaniei in general. Dupa 1989, multi artisti si oameni de cultura din vest au venit in Romania si au descoperit cu uimire maiestria cantaretilor romi. Unii chiar i-au ajutat sa inregistreze albume sau sa concerteze in intreaga lume, unde au fost de cele mai multe ori primiti cu mare entuziasm. Tom Prixton este unul dintre cei care au descoperit Romania datorita muzicii tiganesti. Muzician de succes si cunoscator al mai multor stiluri muzicale, el a venit in Romania sa studieze acest gen de muzica, a infiintat o formatie de muzicieni romi, si acum canta muzica traditionala romaneasca si tiganeasca la festivalurile din Boston, SUA. L-am contactat pe domnul Prixton si l-am intrebat daca muzicienii nostri romi sunt apreciati in America. Iata ce mi-a raspuns:
"Unele festivaluri si audiente din Europa de Vest si America apreciaza muzica traditionala tiganeasca pura, dar multi altii nu fac diferenta dintre formele mai pure, cum ar fi muzica lui Angel si lautarii sai din Clejani (care au calatorit mult in vest ca 'Taraful Haiducilor'), si alte formatii mult influentate de muzica pop, ca omniprezentii si mult iubitii Gypsy Kings. Cat de bine cunoscuta este o formatie depinde in egala masura de maiestria artistilor si de cat de bun promotor este impresarul lor, cel care aduce formatia in atentia lumii muzicale din vest. Am calatorit mult in sudul Romaniei si am auzit lautari care canta o forma si mai pura de muzica lautareasca decat Angel si colegii sai din Clejani, care au totusi influente de Rom-pop, Rock si muzica halay din Turcia. Muzica tiganeasca autentica este mai greu de ascultat, pentru publicul din vest, decat muzica mai dulce si mai domola a celor de la Gypsy Kings." Domul Prixton considera ca "pastrarea si promovarea muzicii traditionale are o importanta deosebita in ziua de astazi, cand industria muzicala produce pe banda si promoveaza acelasi tip de non-artisti ca Britney Spears si alte non-talente".
Domnul Prixton a mai spus ca "a canta in stil tiganesc inseamna a canta cu pricepere, cu o innascuta intelegere a legilor armoniei si variatiunii muzicale si a fascina spectatorii cu o energie care ii transporta intr-o alta lume. Daca priceperea mea imi permite ocazional sa ating aceasta conditie, sunt onorat si recunoscator."
