Istoria şi Cultura Minorităţii Rroma

Holocaustul Romilor in Europa

Material de pe romanothan.ro, republicat cu permisiune.

• Politici de excludere in Evul Mediu
• Viii si mortii
• 1899 / 1933. Reglementări speciale pentru romi
• 1933 / 1939. Nasterea 'Chestiunii tigănesti'
• De la antropologia rasială la genocid
• 1939 / 1945. 'Solutia finală' a 'problemei tigănesti'
• Exterminarea romilor din Boemia - Moravia si Slovacia
• Ungaria - 'solutia finală', la final
• Masacrele din URSS si tările Baltice
• Exterminarea romilor din Polonia
• Romania: o ideologie a 'satelor romanesti'
• Masacrele din ex-Iugoslavia
• 'Exceptia' Bulgariei
• Holocaustul romilor - Cronologie
• Holocaustul romilor - Estimare

Politici de excludere a romilor in Evul Mediu

Prima reactie a puterilor publice fată de romi este, in general, una de respingere, de expulzare. In Germania sint vinati, la Frankfurt, in 1449, iar la sfirsitul secolului, respingerea devine globală: Reichstag-ul, reunit la Landau si Friburg, in 1496, 1497, 1498, ii declară pe romi 'spioni in solda turcilor', 'aducători de ciumă'. Sint acuzati de brigandaj, vrăjitorie si furt de copii.

In 1500, impăratul Maximilian I, la Auxburg, solicită măsuri sporite, uciderea imediată a romilor. Ferdinand I, mai clement, interzice uciderea imediată a femeilor si copiilor romi. Georg II, in 1661, publică un decret de condamnare la moarte a romilor surprinsi pe teritoriul tării, iar in anii următori cavaleria ii vinează peste tot. In 1721, exterminarea inseamnă uciderea bărbatilor si tăierea urechilor femeilor si copiilor. In 1725, sint condamnati la moarte prin spinzurătoare toti romii, de peste 18 ani, fără distinctie intre sexe, surprinsi pe teritoriul prusac. In spatiul ceh, in secolul XVII, romii erau spinzurati la frontieră. In Tările de Jos, de-a lungul drumurilor, pancarte desenate infătisau romi spinzurati, altele indicau interdictia de a-i ajuta, sub orice formă, pe heidens (păgini). La 4 aprilie 1525, un edict olandez ordonă ca acestia să părăsească tara in două zile. Apoi, in secolele XVII-XVIII, sint organizate heidenjachten (vinătoare de păgini), la care participă infanteria, cavaleria si politia. Oricine poate ucide un rom, fără a fi pedepsit.

'Vinătoarea de tigani' se produce, in aceeasi perioadă, in mai multe state. Un bon de plată, din 7 mai 1737, arată că un 'vinător de tigani' dintr-un sat austriac era remunerat cu 52 de coroane (7 fripturi de vită, 28 coroane; 6 măsuri de vin, 18 coroane; piine, 6 coroane). Un secol mai tirziu, in Jutland, arhivele vorbesc de o vinătoare in care au fost ucise 260 de persoane, inclusiv 'o tigancă cu copilul ei'. In tările scandinave, in 1560, se interzice botezarea si inmormintarea romilor, iar in 1637, romii găsiti pe acele teritorii puteau fi ucisi fără judecată. Ordonante similare, decretate in secolele XVIII - XIX, au rămas valabile pină in 1954. In Norvegia, intre 1687 si 1845, romii (tatere) trebuiau arestati, bunurile confiscate si sefii lor executati. In Danemarka, in 1536, 1554, 1561, 1570, 1574, romii surprinsi in teritoriu erau condamnati la muncă fortată, iar din 1589, in prealabil, seful grupului era executat. In 1683 se interzice navigatorilor de a lua la bord romi, iar din 1708, romii sint incarcerati. In Elvetia, intre secolele XVI - XVII, 'cei fără tară' erau torturati, iar din 1580, oricine putea să-i ucidă. Din 1646, dreptul de a 'lichida, prin bătaie sau impuscare' este institutionalizat prin ordonantă. In 1727 se ordonă 'tăierea unei urechi bărbatilor si femeilor tigani, de peste 15 ani, dacă sint prinsi pentru prima dată (...), condamnarea la moarte, dacă sint prinsi a doua oară'. In Italia si Franta sint trimisi la galere. In Portugalia, din 1538, sint pedepsiti corporal si deportati in coloniile din Africa.

Incepind cu a doua parte a secolului al XVI-lea, pină in secolul al XVIII-lea, biserica catolică devine activă in lupta impotriva romilor, in special in Italia. In 1563 se interzice căsătoria pentru Cingari, Aegyptiaci, Saraceni sau Abissini, fără autorizarea specială a preotului. In 1565, la Milan, toti romii care nu voiau să abandoneze nomadismul, să adopte 'o bună conduită crestină', trebuiau să fie pedepsiti. In 1617, la Napoli, femeile care exercitau 'arta magică' au fost incarcerate. Sinodul din 1688 cere preotilor să-i vineze imediat pe cei care nu sint buni crestini.

TOP

Vii si mortii

Este extrem de greu de evaluat numărul romilor care trăiau in Europa interbelică si numărul victimelor (vezi Anexele 1 si 2). Romii erau foarte numerosi in Rusia, in Tările Baltice si Balcani. Un număr destul de mic, in Franta si Belgia.

Unii istorici estimează numărul de romi la 5.000.000, chiar mai mult, după scriitorul francez de nationalitate romani, Mateo Maximoff. Profesorul suedez Arthur Thesslev indică cifra de 1.500.000, la inceputul secolului. Leon Poliakov, in cartea 'Breviarul urii', vorbeste de 1.000.000 de romi. Romii insisi consideră că sunt mult mai multi.

Chiar si numărul victimelor este greu de determinat. In timp ce documentele germane vorbesc de 6.000.000 de evrei, victime ale Holocaustului, nici un document nu indică o cifră globală in privinta victimelor romi. Raoul Hilberg estimează că 34.000 de romi din Germania au fost internati in lagăre.

Numărul supravietuitorilor nu este cunoscut. După rapoartele Einsatzgruppen, insărcinat cu executiile in Belarus, Ucraina si Crimeea, in această zonă au fost de 300.000 de victime. După rapoartele autoritătilor iugoslave, in Serbia au fost ucisi 28.000 de romi. Este, de asemenea, dificil de determinat numărul exact al victimelor din Polonia, dar, ca si in Uniunea Sovietică, aici au avut loc executii in masă. Numeroase executii au avut loc in Volinia si in regiunea Carpatilor. Romii din Polonia au fost asasinati imediat, după arestare, pentru a preintimpina fuga acestora. Poliakov estimează că cel putin 200.000 de romi au fost victime ale genocidului, iar Tenenbaum afirmă că romii au pierdut o treime din populatie, aproape 500.000 de persoane. Pentru a stabili curba discriminărilor si genocidului, redăm mai jos, cronologic, măsurile luate contra romilor (vezi Anexa 3).

Ca si pentru evrei, distingem diverse perioade:

- 1899 / 1933. Reglementări speciale pentru romi. Măsuri administrative in

vigoare inaintea accederii lui Hitler la putere;

- 1933 / 1939. Agravarea măsurilor existente. Debutul deportărilor in lagăre

de concentrare pentru 'infractiuni fată de regulamente' si 'asociabilitate';

Aparitia motivelor rasiale. 'Chestiunea tigănească';

- 1939 / 1945. Decizia unei 'solutii finale' a 'chestiunii tigănesti'. Mijloace

diverse de realizare.

TOP

1899 / 1933. Reglementări speciale pentru romi

In martie 1899, s-a creat, pe lingă politia din Baviere, o sectie speială pentru 'Problemele tiganilor'. Această sectie specială primea copii ale verdictelor date de tribunale in cazurile in care delictele erau comise de romi si orice alte informatii referitoare la viata lor.

Legile impotriva romilor si nomazilor date de Biroul din Munchen ('Centru National') au intrat in vigoare, după Ordonanta din 16/17.04.1929. O sectiune, a 'problemelor tiganilor' a fost creată pe lingă Biroul International de Politie, la Viena. Cele două birouri erau intr-o strinsă colaborare, mentalitatea comună, rasistă, preexistind chiar inainte de 1905, cind, la Munchen, Directia imperială a politiei isi institutionalizează metodele, prin publicarea Zigeuner-Buch, sub coordonarea lui Alfred Dillman. Acest monument al rasismului contine trei părti:

1. O introducere 'juridică', structurată in patru părti:

a) o expunere a ratiunilor campaniei contra 'ciumei tigănesti de care noi,

germanii, suferim', in fapt o colectie heteroclită de stereotipuri;

b) un rezumat al legilor si restrictiilor impuse romilor: 'un tigan va fi pedepsit dacă organizează un spectacol muzical, teatral sau de alt fel (...), chiar dacă are permis de liberă miscare valabil, dar nu a obtinut in pre- alabil o autorizatie de la politia locală', 'incearcă să cistige bani sau să obtină avantaje / profit din practicarea exorcismului, magiei, chiromantiei, ghicitului in cărti, oniromantiei, semiromantie sau din căutarea comorilor';

c) o descriere a enormei retele de informatii a politiei;

d) o listă de 15 argumente in favoarea condamnării romilor in ansamblu: tiganii sint violenti ('se luptă pină la singe atunci cind intilnesc clanuri adverse'), sint cruzi cu animalele lor, practică incestul ('datorită faptului că trăiesc impreună in rulote, suspiciunea că practică incestul are un temei real'), sint periculosi ('sint mereu pe drumuri, amenintind ordinea publică prin modul nomad de viată'), sint braconieri, pot incendia pădurile, păsunile, ca si animalele, transmit epidemii si boli, sint lasi, le e frică de olitie, folosesc diverse documente care să le permită să păstreze 'modul de viată tigănesc', nu sint religiosi, nu sint adevărati credinciosi, in sensul german al termenului, fac descinderi in sate, simbăta si duminica, cind gospodăriile sint mai putin protejate, fiecare grup stie intotdeauna unde se găsesc celelalte grupuri. 2) O listă de 310 pagini, care inregistrează datele a peste 5.000 de romi (in general grupati pe familii), cu următoarele informatii despre fiecare: nume, prenume, poreclă; religie; situatia familiei; profesia; locul si data nasterii; localitatea de resedintă si cetătenia; numele părintilor; componenta familiei, cu referire la celelalte fise; apartenenta la alte 'clanuri'; impresii defavorabile referitoare la individul in cauză sau la familia sa; date despre arestări sau expulzări anterioare; semne particulare; 3) O colectie de fotografii ale 'tiganilor reprezentativi', selectate din dosarele 'Zigeuner-zentrale' a Directiei imperiale de politie din Munchen.1933 / 1939. Nasterea 'Chestiunii tigănesti'Legea din 1929 impunea romilor mai multe restrictii. Nu aveau dreptul să se deplaseze fără un permis eliberat de politie si trebuiau să utilizeze, pentru deplasări, rulote sau caravane. Tinerii care depăseau virsta de 16 ani si care nu puteau face proba unei ocupatii, erau constrinsi să efectueze doi ani de muncă in centre de reeducare.

După 1933, odată cu accederea la putere a lui Hitler, aceste măsuri s-au agravat. Intr-o tară in care deviza era 'Arbeit macht frei' (Munca inseamnă libertate), orice persoană fără acte putea fi declarată parazit. Romii care nu-si puteau proba nationalitatea germană erau expulzati. In curind s-au deschis lagăre de concentrare si, printre primii prizonieri, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii si romii.

Documente din 1936 relatează deportarea romilor la Dachau. Scrisoarea din 01.07.1936 se referă la lupta contra cersetorilor si romilor si la sosirea a 100-120 de deportati in lagăr. O altă scrisoare vorbeste de trei transporturi succesive către aceeasi destinatie. Ministerul informează conducerea lagărului că deportatii sunt 'Polizeigefangene' (prizonieri ai politiei) si depind de biroul din Munchen. Hans Globke, sef de serviciu in Ministerul de Interne al celui de-al treilea Reich, unul dintre redactorii si comentatorii legilor rasiale, declara, in 1936: 'In Europa, numai evreii si tiganii au singe străin'.

TOP

Nasterea 'Chestiunii tigănesti'

Legea din 1929 impunea romilor mai multe restrictii. Nu aveau dreptul să se deplaseze fără un permis eliberat de politie si trebuiau să utilizeze, pentru deplasări, rulote sau caravane. Tinerii care depăseau virsta de 16 ani si care nu puteau face proba unei ocupatii, erau constrinsi să efectueze doi ani de muncă in centre de reeducare.

#0227; 1933, odată cu accederea la putere a lui Hitler, aceste măsuri s-au agravat. Intr-o tară in care deviza era 'Arbeit macht frei' (Munca inseamnă libertate), orice persoană fără acte putea fi declarată parazit. Romii care nu-si puteau proba nationalitatea germană erau expulzati. In curind s-au deschis lagăre de concentrare si, printre primii prizonieri, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii si romii.

Documente din 1936 relatează deportarea romilor la Dachau. Scrisoarea din 01.07.1936 se referă la lupta contra cersetorilor si romilor si la sosirea a 100-120 de deportati in lagăr. O altă scrisoare vorbeste de trei transporturi succesive către aceeasi destinatie. Ministerul informează conducerea lagărului că deportatii sunt 'Polizeigefangene' (prizonieri ai politiei) si depind de biroul din Munchen. Hans Globke, sef de serviciu in Ministerul de Interne al celui de-al treilea Reich, unul dintre redactorii si comentatorii legilor rasiale, declara, in 1936: 'In Europa, numai evreii si tiganii au singe străin'.

El precizează că legile referitoare la metisii evrei trebuie aplicate si altora si preconiza punerea romilor in aceeasi categorie cu evreii.

In 1936, Robert Koenber, un alt 'savant', declara in cartea sa 'Volk und Stat": 'Evreii si tiganii sunt străini de noi, si asta pentru că au ascendentă asiatică, in timp ce a noastră este nordică'. La sfirsitul anului 1937 si in 1938, se produc arestări peste tot; mai intii bărbatii, apoi familiile. La Buchenwald, romilor le este rezervată o baracă specială.

Un rom a cărui inimă era chinuită de nostalgie, ruga să i se spună cum ar putea părăsi lagărul pentru a-si regăsi femeia, copiii, calul si căruta. Romii cintau in orchestrele din lagăre si isi exprimau toate durerile in muzică.

400 de romi au fost expediati la Dachau. In toate lagărele, pe listele de decese le pot fi citite numele: la Mauthausen, Gusen, Dautmergen, alături de nume de evrei, in Varsovia, Wilno, Radom si altele. In lagărul Natzweiller, nume de tineri asasinati impreună: tinărul rom maghiar Geza Balo, de 17 ani si tinărul evreu de 19 ani, Baruch Gurwicz, Sint amenajate lagăre speciale pentru romi, lingă Dusseldorf, la Lackembach, in Austria. In Olanda si Belgia, inainte de transferul lor in Gerrmania, ei trăiesc in lagărele evreiesti Westerbork si Malines. Felix Vinicas citează:

'...In plină iarnă, pe un frig insuportabil, a sosit in lagăr o multime de aproximativ 300 de romi, arestati in Belgia si Franta, in regiunea Lille. Se aflau intr-o stare de epuizare extremă. Pentru inceput, comandantul i-a pus să alerge in picioarele goale prin zăpadă, timp de o oră, bărbati, femei si copii, apoi i-au inchis intr-o cameră ingrozitoare si i-au impiedicat să folosească W.C.-ul. Infometati, aproape devorati de păduchi, au fost transferati rapid in Germania, sub pretextul unei temeri de tifos'.

Anul 1938 este un an crucial pentru romi, ca si pentru evrei. In octombrie s-au făcut primele deportări ale evreilor polonezi. Primele incendieri ale sinagogilor preced incendiul care va cuprinde lumea intreagă.

Insusi Himmler intră in scenă. El ordonă transferul biroului 'Problemei tiganilor' de la Munchen la Berlin. O altă ordonantă cerea tuturor posturilor de politie de a proceda 'la o săptămină de epurare'. Au loc peste tot razii. Mii de romi din Reich si din Austria sint arestati. In satul Mannwoerth, sat cu romi sedentari, posedind pămint si vii, 300 de romi au fost arestati intr-o singură noapte. In 8.12.1938, Himmler semnează o nouă ordonantă care constituie, practic, o condamnare la moarte a romilor.

TOP

De la antropologie rasială la genocid

Sint ucisi pină si copiii. In acesta constă principiul genocidului, după opinia istoricului Billig: 'Omul nu este ucis pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este'.

Teoriile elaborate prin Rassenhygienische Forschungstelle aveau să fie aplicate. Rasa va fi cea care va duce la solutionarea 'Problemei tiganilor'.

Himmler va oferi 40 de romi prizonieri in lagărul Sachsenhausen, profesorilor Werner Ficher si Hombeck, pentru a le da posibilitatea de a proba că prin venele romilor curge singe nearian. După acesti 'savanti', peste 90% din romi erau metisi si ateisti metisi, aveau tendinta de a contracta căsătorii cu alti metisi sau, cu atit mai rău, cu germani 'integrati' din punct de vedere rasial.

Importanta studiului rasial este ilustrată si prin faptul că a permis si teze de doctorat. Eva Justin, asistentă a dr.Richter, a fost interesată mai ales de descendenta romilor 'foarte periculoasă pentru puritatea rasei germane'. Odată cu publicarea tezei sale asupra tarelor copiilor romi, mii de copii au fost trimisi la Birkenau, unde au avut un destin oribil si o suferintă egalată doar de cea a celor peste 1.500.000 de copii evrei.

Dat fiind că 'savantii' au demonstrat că metisii erau foarte periculosi pentru singele german, se impunea separarea 'purilor' de 'reinrassige', mai putin periculosi. Himmler crutase viata a două triburi de 'sinti'si 'lovari' care aveau dreptul să circule liber. Ele se fixerază la Oldenburg. După Hoesse, Himmler dorea să facă un serviciu Legii protectiei monumentelor istorice. Dora Yates ne vorbeste de trei triburi: 'sinti", 'ungri' si 'gheldari', care puteau să se deplaseze peste tot dar, mai tirziu, vor deveni 'deportabile'; din 5.000 de nomazi, numai 700 vor supravietui.

Ordonanta lui Himmler preciza că romii 'puri' trebuie să se conformeze regulilor care interziceau cersitul, ghicitul, afaceri suspecte si, mai ales, interdictia de a avea relatii sexuale cu 'semitigani' sau germani. Pentru cea mai mică infractiune, portile lagărelor rămineau larg deschise si pentru 'puri'.

Romii originari din Balcani erau exclusi si de la aceste măsuri:

'Imi amintesc de o tigancă din Serbia care, după sosirea ei la Auschwitz, a fost trimisă la moarte. O văd incă mergind, purtindu-si copilul in spate'.

Potrivit Legii recensămintului tiganilor, după ordonanta lui Himmler, clasificarea era la fel ca si pentru evrei:

Z (Zigeuner) - rom sută la sută;

ZM - romi metisi, predominant singe romani si arian;

ZM - romi metisi, predominant singe arian;

ZM - romi metisi, egal singe romani si arian.

Vom vedea tineri romi mergind pentru a fi analizati de experti de genul profesorului Montandon care, la Paris, s-a ocupat cu examinarea cazurilor evreilor.

Ordonanta lui Himmler din 8.12.1938 face ca toti romii si metisii să fie condamnati la moarte, fără aminare. Unii dintre ei puteau să scape de condamnarea la moarte, cu conditia de a se lăsa sterilizati, cum a fost cazul unor evrei olandezi uniti cu arieni. 'Problema tiganilor' este pe ordinea de zi din 1938.

Tobias Potschy scrie un memorandum si il trimite la cancelaria Fuhrerului. El face o propunere concretă pentru a rezolva problema: muncă fortată si sterilizare in masă, 'pentru că tiganii pun in pericol puritatea singelui tără-nimii germane'.

Nazistii voiau să ucidă la evrei si la romi 'copilul care nu este incă născut', cum mărturisea procurorul Guideon Hausner, in timpul rechizitoriului său, in procesul lui Eichmann. Ordinul lui Himmler asupra sterilizării metisilor prevedea că trebuiau sterilizati copii, incepind cu virsta de 12 ani.

Istoricul Billing distinge mai multe mijloace de a comite genocidul:

- genocidul prin impiedicarea fecunditătii si separarea de copii;

- genocidul prin deportare;

- genocidul prin omucidere.

Sterilizarea este, ca si asasinarea copiilor, un genocid cu efect intirziat. Hoess declară că ar fi primit ordinul de a suprima in primul rind copiii. La Buchenwald, toti copiii romi au fost impuscati.

Există puternice presupuneri, in cazul copiilor romi, că au fost victimele unei actiuni numite de nazisti 'Heuaction', bazate pe mărturii constituite din scrisorile care descriau suferintele indurate. Inoculările de tifos au fost expe-rimentate, atit asupra romilor, cit si asupra evreilor. Experimentele cu apă sărată, de la Dachau, au fost sortite esecului, dar la Sachsenhausen, experi-entele cu gaz fenol au produs victime, ca si injectiile de febră eruptivă de la Buchenwald. La Auschwitz, doctorul Mengele si asistentul său, Munch, au făcut teste antropologice pe copii gemeni, au prelevat ochi, au sterilizat femei. La spitalul din Dusseldorf - Lierenfeld - au fost sterilizate femeile rome căsătorite cu neromi. Intreaga familie Julius a fost sterilizată, sotia decedind ca urmare a sterilizării in timpul sarcinii. In lagărul Ravensbruck, peste 120 de fetite rome au fost sterilizate de medicii SS Horst Schumann, Treite, Rosenthal si altii. Sterilizarea in masă, ca genocid, a fost pregătită si pentru alte popoare, cum ar fi polonezii. Strămutarea fortată a 5.000 de romi germani, la Lodz, este un exemplu de genocid prin deportare; conditiile de viată erau atit de inumane, incit nimeni nu ar fi putut supravietui. Dar, mai ales omuciderea, ca mijloc de genocid, a fost preferată de nazisti.

TOP

1939 / 1945. 'Solutia finală' a 'problemei tigănesti'

Victoria rapidă din Polonia i-a făcut pe germani să-si piardă mintile. Opera credintei lor putea să fie proiectată: una din sarcini era si exterminarea romilor. Sint o multitudine de ipoteze asupra datei exacte a ordinului referitor la 'solutia finală' a 'problemei evreiesti' si, simultan cu aceasta, a 'problemei tigănesti'. Se crede că această dată a fost in primăvara anului 1941, inaintea atacării URSS, odată cu crearea 'Einsatzgruppen' (plutoane de executie).

La procesul de la Nurenberg, Lahousen, agent german de contraspionaj, a declarat că Hitler a hotărit să se debaraseze de evrei incă din septembrie 1939 si că această dată era cunoscută de anturajul său, dar că Fuhrer-ul nu dăduse incă instructiuni detaliate. Acest fapt decurge din procesul verbal al reuniunii organizate de Heydrich, in 27.09.1939. Cu o săptămină in urmă, el trimisese o serie de recomandări speciale care să faciliteze exterminarea in masă. Aceste documente au fost prezentate la proces, si a pus in lumină un adevăr: ordinul a fost acelasi si pentru romi, cit si pentru evrei. In cadrul procesului, Eichmann a mărturisit că: 'după citirea acestor documente, cred că ordinul de exterminare al evreilor nu a fost dat de Hitler, asa cum crezusem inaine, la inceputul războiului germano-rus. Această idee a devenit clară in momentul redactării următoarelor instructiuni:

1. Evreii din Polonia trebuie transferati in orasele mari;

2. Evreii din Reich trebuie transferati in Polonia;

3. 30.000 de tigani din Reich trebuie, de asemenea, transferati in Polonia;

4. Expedierea sistematică a evreilor din regiunile germane spre Polonia,

cu trenuri de marfă.

Aceste instructiuni au fost executate rapid. Evreii au fost concentrati in orase, in apropierea gărilor, pentru a fi urcati in 'trenurile de marfă'. Se cunosteau motivele. De ce, totusi, se vorbea de 30.000 de romi, de vreme ce se stia că in Reich sint 34-40.000 de romi? Conform ordonantei lui Himmler din 8.12.1938, posturile de politie cunosteau zonele locuite de romi. Un nou 'Erlass', din 17.11.1939, interzice romilor părăsirea domiciliului, sub amenintarea internării in lagărele de concentrare. Această ordonantă, care ii are in vedere si pe metisii romi sau evrei, pregăteste viitoarele deportări spre Polonia.

Tenenbaum vorbeste despre trenuri pline de romi, via Polonia, incă din toamna anului 1939, dar nicăieri nu au putut fi găsite urme ale acestor transporturi. Sint, insă, probe despre primele trenuri de deportati, din mai 1940, cu peste 2.500 de romi. Această intirziere nu a fost o schimbare de atitudine a nazistilor fată de romi. Motivul era că Himmler, numit de Hitler in postul de comisar al Reich-ului, avea ca misiune 'intărirea poporului german', prin repatrierea germanilor din străintate. Dorea să-i instaleze in locul populatiilor considerate 'periculoase pentru Reich' si pentru poporul german. Cum nu se punea problema instalării acestor buni germani in rulotele romilor sau in căsutele dărăpănate ale metisilor romi, era cu mult mai bine să se inceapă cu deportarea evreilor, pentru a aseza in casele acestora noii veniti.

Decizia de 'a rezolva problema evreilor si a tiganilor' a fost luată de Hitler, in septembrie 1939. Polonia va deveni mormintul evreilor si al romilor. Wetzel si Hecht, statisticieni ai viitoarelor victime, indică intr-un memoriu că 100.000 de romi si alti străini au fost deportati in Polonia.

Nazistii gindiseră, mai intii, să deporteze 30.000 de romi din Germania pentru a-i impusca la Chelmno si la Auschwitz, dar in octombrie 1941, la Praga, Haydrich propune să-i deporteze la Riga, impreună cu 50.000 de evrei. Că aceasta va fi la Auschwitz sau la Riga, soarta lor va fi aceeasi. Căci evreii deportati la Riga trebuiau să moară intr-un fel sau altul: in vagoanele de transport inghetate, prin foame si boli, in ghetto-ul din Riga, in camioanele mortii, sub gloantele plutonului de executie al SS.

Romii care au fost trimisi la Lodz proveneau si din ale tări decit Germania. După exterminarea lor, s-au găsit scrisori in diferite limbi. In denumirea 'tigan', pentru germani, intra orice persoană care avea un mod de existentă similar cu al romilor, care, bineinteles, trebuia să impărtăsească aceeasi soartă. David Serakowiak, un adolescent evreu, notează in jurnalul său:

'Intregul cartier din Marycin a fost rezervat deportatilor din Germania... O altă parte a ghetto-ului era rezervată tiganilor. Numai dracul stie ce se va intimpla... O să fim nimiciti cu totii'.

Dar, inainte de nimicire, aceleasi chinuri vor fi impuse si celor 50.000 de bărbati, femei si copii evrei ai marelui ghetto, ca si celor 5.000 de prizonieri romi ai micului ghetto. Primele victime in cele două ghetto-uri au fost copiii. Tifosul ii diminua cu sutele, ca si pe adulti; mai mult de 600 muriseră in citeva săptămini, altii au fost spinzurati sau strangulati de gardieni.

Din jurnalul lui Hans Franck, guvernator al Poloniei ocupate, ne putem face o idee despre ce au insemnat aceste deportări: 'Trenuri de marfă incărcate cu oameni soseau zilnic. Unele vagoane erau pline de cadavre pină la acoperis'.

In Austria, in Boemia si Moravia, peste tot unde ajung nazistii, romii devin victime. Se vorbeste aici de cei 30.000 de romi, ca si de cei 7.000 de evrei si 120.000 de polonezi. Cinci luni după anexare, 2.500 de romi au fost deportati in Polonia. Care a fost soarta lor? Stefan Lemke, martor in procesul criminalului de război, Arthur Greiser, povesteste:

'Noaptea, gardianul sosea insotit de SS-isti si dădea ordin să se trezească toată lumea... Făceau să urle ciinii si căutau tineri romi, care tremurau de frică, stiind bine ce ii astepta. Nefericitii veneau plini de răni...'

Martorii povestesc că ar fi intilnit romi vorbind germana, la Chykuno, in regiunea Lublin, si la Lwow. Au fost ei deportati cu evreii din regiune, la Sobibor sau la Belzetz, pentru a fi omoriti prin gazare cu monoxid? Sau au căzut sub gloantele plutoanelor SS?

Intrarea nazistilor in Belgia, in Olanda si in Franta, in 1940 face noi victime printre evrei si romi. In toamnă, 105.000 de persoane au fost expulzate din Alsacia: 'criminalii, asocialii, bolnavii, francofilii si, bineinteles, evreii si tiganii'.

Unele mărturii sustin că ar fi fost văzuti romi vorbind in germană si in 1944. Ar putea fi vorba de supravietuitorii din grupul celor 2.500 de persoane deportate din Hamburg, Bremen, Koln si ale localităti germane, sosite in Polonia, in mai 1940, ca urmare a ordinului lui Himmler din 27 aprilie 1940.

Se va descoperi mai tirziu, un lagăr de 600 de romi, aproape de Orleans, in Franta.

In ianuarie 1942, romii sint deportati spre Chelmno, in grupuri de 200-300, in lagărul mortii, inaugurat in decembrie 1941.

Evreii ii urmaseră cu miile. Cei 5.000 de romi, ca si cei 150.000 de evrei de la Lodz, au fost exterminati, unii prin gazare cu monoxid, la Chelmno, altii cu Zyclon B, la Auschwitz. Sintetizind cunostintele despre Holocaustul romilor, conform Comitetului pentru investigarea crimelor germane, Bogumila Michalevicz a recenzat 435 de lagăre. Toate aceste măsuri, ca si măsurile contra evreilor, fac parte dintr-o strategie care avea să ducă mai usor viitoarele victime in abatoarele lagărelor. O lege a Ministerului de Justitie din 15 octombrie 1942 transferă SS toată jurisdictia in privinta romilor si această lege este explicită in privinta exterminării. In sase luni de la instalare, ministrul Thierack ii trimite sefului lagărelor de exterminare Pohl, 12.658 de persoane. Pohl il informează, 6 luni mai tirziu, că '5.935 de prizonieri au murit deja'.

In 16 decembrie 1942, Himmler semnează ordinul de deportare a romilor la Auschwitz, iar ordinul va intra in vigoare din 29 ianuarie 1943. Unii văd o diferentă intre motivele deportării evreilor si romilor, prin faptul că romii au fost arestati de politie (KRIPO), iar evreii de Serviciul de Securitate (SD). In Belgia, insă, atit romii cit si evreii, au fost arestati si deportati de SD.

Supravietuitorii de la Auschwitz isi amintesc sau povestesc cit au fost de uimiti de următorul fapt din primăvara lui 1943: au inceput să sosească trenuri cu familii de romi, dar in loc de obisnuitele 'selectii' in care toti copiii, bătrinii si infirmii erau imediat exterminati in crematorii, romii erau indreptati spre o sectie a lagărului Birkenau, special amenajată. Puteai vedea aici romi foarte bărini, femei insărcinate, oameni de toate virstele. Hoess avea să povestească că ordinul de exterminare sosea odată cu deportatii.

Amplasamentul lagărului Birkenau era o tactică de a intirzia uciderea rormilor. Această tactică a expectativei se explica prin faptul că pe frontul de Est lucrurile

Se va descoperi mai tirziu, un lagăr de 600 de romi, aproape de Orleans, in Franta.

In ianuarie 1942, romii sint deportati spre Chelmno, in grupuri de 200-300, in lagărul mortii, inaugurat in decembrie 1941.

Evreii ii urmaseră cu miile. Cei 5.000 de romi, ca si cei 150.000 de evrei de la Lodz, au fost exterminati, unii prin gazare cu monoxid, la Chelmno, altii cu Zyclon B, la Auschwitz. Sintetizind cunostintele despre Holocaustul romilor, conform Comitetului pentru investigarea crimelor germane, Bogumila Michalevicz a recenzat 435 de lagăre. Toate aceste măsuri, ca si măsurile contra evreilor, fac parte dintr-o strategie care avea să ducă mai usor viitoarele victime in abatoarele lagărelor.

O lege a Ministerului de Justitie din 15 octombrie 1942 transferă SS toată jurisdictia in privinta romilor si această lege este explicită in privinta exterminării. In sase luni de la instalare, ministrul Thierack ii trimite sefului lagărelor de exterminare Pohl, 12.658 de persoane. Pohl il informează, 6 luni mai tirziu, că '5.935 de prizonieri au murit deja'.

In 16 decembrie 1942, Himmler semnează ordinul de deportare a romilor la Auschwitz, iar ordinul va intra in vigoare din 29 ianuarie 1943. Unii văd o diferentă intre motivele deportării evreilor si romilor, prin faptul că romii au fost arestati de politie (KRIPO), iar evreii de Serviciul de Securitate (SD). In Belgia, insă, atit romii cit si evreii, au fost arestati si deportati de SD.

Supravietuitorii de la Auschwitz isi amintesc sau povestesc cit au fost de uimiti de următorul fapt din primăvara lui 1943: au inceput să sosească trenuri cu familii de romi, dar in loc de obisnuitele 'selectii' in care toti copiii, bătrinii si infirmii erau imediat exterminati in crematorii, romii erau indreptati spre o sectie a lagărului Birkenau, special amenajată. Puteai vedea aici romi foarte bărini, femei insărcinate, oameni de toate virstele. Hoess avea să povestească că ordinul de exterminare sosea odată cu deportatii.

Amplasamentul lagărului Birkenau era o tactică de a intirzia uciderea rormilor. Această tactică a expectativei se explica prin faptul că pe frontul de Est lucrurile nu mergeau prea bine si ecouri ale atrocitătilor comise de nazisti ajunseseră la urechile familiilor de romi metise. Trebuia lăsat să se inteleagă că lagărele de deportare nu erau decit lagăre de muncă, in care familiile lucrau impreună. Copiii erau vizati pentru exterminare dar, in acelasi timp, li s-a făcut o grădinită, cum aveau să povestească Kulka si Kraus.

Intr-o zi, in asteptarea deciziei unei comisii a Crucii Rosii, paturile mizerabile ale copiilor au fost acoperite cu cearsafuri albe, iar pe mese au fost asezate flori, avea să povestească Adelberger. Putin cite putin, in aceeasi perioadă, o farsă asemănăoare le-a fost jucată evreilor. In septembrie 1943, mai mule transporturi de evrei au sosit de la Therezienstad la Auschwitz. Nici in aceste cazuri, familiile nu au fost separate. Acesti deportati n-au trăit decit sase luni, fiind ucisi la data fixată cu mult inainte. Dar, in timpul celor 6 luni, au trăit in conditii suportabile, avind chiar dreptul de a coresponda cu exteriorul. Acest drept era o obligatie, cărtile postale distribuite sosind deseori la destinatie după decesul expeditorilor. Ele erau ca un fel de luminare a sfirsitului, după cum mentionează rapoartele despre Auschwitz ale Crucii Rosii Internationale.

In 3 octombrie 1944, Himmler precizează intr-un comunicat că ordinele privind evreii si romii nu mai au nici o ratiune, acestia fiind deja deportati prin serviciile SS si SD.

Soldatilor deportati, romi sedentarizati, le-au fost luate pină si medaliile militare. Păpusa, poeta poloneză de nationalitate romă, descrie intr-unul din poemele sale cum, intr-o seară, un soldat german, care vorbea romani, a venit să-i prevină pe cei ce urmau să fie exterminati:

'A venit un soldat, noaptea tirziu

O să vă ucidă pe toti, ne-a spus

Si eu sint rom, ca si voi

Despre mine să nu spuneti nimănui'

Istoria genocidului a cunoscut si faze de recul. Astfel, inainte de război, nazistii au decis să suprime 'gurile inutile', bolnavii mintali, paraliticii etc., aproape un milion de persoane, insă doar 70.000 dintre acestia au fost lichidati la Hadmar si in alte citeva locuri, asasinatul fiind oprit prin presiunea opiniei publice. La aceasta a contribuit mult si biserica protestantă.

Dar, pentru evrei si romi, o astfel de solidaritate nu a existat, masina de exterminare functionind pină la sfirsitul războiului.

TOP

Exterminarea romilor din Boemia - Moravia si Slovacia

După anexarea regiunii sudete, in noiembrie 1938, Cehoslovacia si-a pierdut independenta, in martie 1939. Slovacia, devenită un stat satelit al Reich-ului, in 14 martie. A doua zi, Boemia - Moravia au fost alipite Reich-ului.

Romii de aici ajung la portile mortii in martie 1939. Ei reusiseră, pină la acea dată, să-si formeze o pătură intelectuală: copiii si tinerii frecventau scoala, aveau un teatru, dar - ca si in Iugoslavia - această emancipare a fost oprită. Au fost vizati mai intii romii care detineau documente de identitate care ii identificau ca romi, urmare a Decretului din 1927 sau fiselor politiei. La 31 martie 1939, coabitarea in familii lărgite a fost interzisă, considerată nomadism, in afara dispozitivelor constrolului de stat. Sintii germani si austrieci, care fugiseră de persecutiile naziste, in număr mare pe teritoriul cehoslovac, au fost printre cei vizati. Un Decret din noiembrie 1939 stipula că romii erau consemnati in lagăre, pedepsiti la muncă fortată. Un decret suplimentar ordona ca persoanele de peste 18 ani, care nu pot dovedi mijloace de subzistentă, aveau să fie expediate in lagărele de muncă de la Lety, in Boemia si Hodonin, in Moravia, unde romii reprezentau peste 25% din prizonieri.

In 1942, sub egida politiei, a inceput persecutia romilor sedentari, considerati asociali. Alte lagăre de concentrare au fost deschise la Ruzyne (Praga), Pardubice si Brno. Din aprilie 1942, pină in februarie 1944, 14 transporturi au plecat spre Auschwitz.

In Slovacia, definitia discriminatorie a romilor fusese decretată incă din 18 aprilie 1940: sint romi, persoanele ai căror părinti sint romi, care practică un mod de viată itinerant sau care, in pofida faptului că au locuintă, nu lucrează. Alte măsuri aveau să urmeze: ca si evreilor, le-a fost anulată cetătenia si au fost trimisi la muncă fortată, pentru a construi drumuri. In 1941, elementele 'asociale' au fost izolate in două lagăre, numite Burg, la poalele muntelui Petic. Ocupantii trăiau in barăci in care s-au imbolnăvit de tifos. La 23 februarie 1945, cu doar două ambulante, supravietuitorii au fost dusi la spital.

TOP

Ungaria - 'solutia finală', la final

Relatiile privilegiate cu Austria, datorate unei indelungate istorii comune, a făcut ca Ungaria să fie considerată ca o parte a Reich-ului german.

Din 19 martie 1944, Ungaria este ocupată efectiv de germani. Sursele asupra măsurilor impotriva romilor sint incă fragmentare. Existenta unui lagăr de concentrare pentru romi a fost demonstrată, ceea ce presupune că au mai fost si altele. Cifra de 31.000 de romi deportati de Ungaria, incepind cu octombrie 1944, explică eficacitatea măsurilor anterioare luate impotriva romilor (incă de pe vremea Mariei Tereza si a lui Iosif al II-lea), cit si interventia nazistilor in solutia finală.

Intre toamna anului 1944 si primăvara lui 1945, romii unguri au fost deportati din provinciile Baranya, Vas, Zala si Veszprem, ca suspecti de spionaj in folosul inamicului si alte activităti antipatriotice. In regiunea Veszprem, aproape 100 de persoane au fost executate de Gestapo. Cea mai mare parte a romilor deportati in fortăreata din Comarom, au fost selectionati pentru muncă fortată in Germania. Se estimează la 5.000 numărul romilor persecutati, intre care 1.000 au decedat ca urmare a tratamentelor inumane. O sută de romi au fost selectionati pentru experiente medicale.

TOP

Masacrele din URSS si Tările Baltice

In spatele generalilor von Leer, von Bock, von Rustedt si a altora erau trupele SS cu care armata colabora 'foare strins, aproape cordial', după cum scrie comandantul plutoanelor de executie Stahlecker, a cărui misiune, comandată de Himmler, a fost organizarea masacrelor in Tările Baltice.

La 14 august 1941, Himmler a decis exterminarea evreilor din URSS, fapt care va fi fatal si romilor. In octombrie 1941, SS-ul execută un grup de 31 de romi nomazi. Trupele germane i-au asasinat pe toti romii blocati intre cele două fronturi si anul 1942 a fost, in mod special, un an al mortii.

Romii din Crimeea au fost incărcati, in decembrie 1941, in 45 de camioane, si lichidati pe drumul dintre Simferopol, după ce fuseseră deposedati de bunurile lor, de bijuterii si aur. Putin după aceea, altii 400 de romi au fost lichidati, iar alte mii de 'asociali', romi intr-o mare proportie, au fost exterminati, in martie 1942. La Novorsev, 500 de romi au fost ucisi de Wehrmacht, in mai 1942.

In Ucraina, romii au fost masacrati, fie la nivel local, fie de către nazisti.

Romii estonieni au fost internati in lagărele de concentrare de la Harcu, in toamna anului 1941. După ce 'nomazii' au fost exterminati, in 1943, in lagărul de concentrare au fost inchisi si sedentarii. La sfirsitul anului 1944, romii din Tările Baltice au fost deportati la Auschwitz.

In Letonia, asasinatul sistematic al romilor a inceput in decembrie 1941, pe motivul că nomadismul transmite maladii infectioase, spioni si asociali. Membrii satrelor nomade au fost asasinati in cursul anului 1942, la marginile oraselor Balte, Riga si Valka. Jumătate din populatia de romi a fost ucisă, aprox.1.500 de persoane. In Estonia si Lituania, aproape in totalitate, aprox.2.000 de persoane.

Tările Baltice, Ucraina, Crimeea sint pline de gropi comune in care evreii si romii isi amestecă tipetele si singele. Romii sint impuscati in cimitirul evreiesc din Ozmiany sau sint lăsati să moară de foame in sinagoga din Luzin. La Siviropol, in ajunul Crăciunului din 1941, 800 de bărbati, femei si copii romi sint impuscati. Ohlendorf, unul din sefii plutoanelor de executie din URSS, a declarat că romii erau ucisi pe motivul că erau spioni. Se stie că in URSS au fost ucisi 1.500.000 de evrei, dar se ignoră numărul exact al romilor ucisi de nazisti. Nu există, pentru URSS, date cuantificabile care să permită o evaluare corectă.

In zadar implora poeta romă Păpusa Broslawa Weis:

'Nu străluci, micută stea,

Nu lumina cărarea...

Ca să poată creste

Copilul rom si copilul evreu...',

TOP

Exterminarea romilor din Polonia

Exterminarea romilor din Polonia a inceput in primăvara anului 1942. Cei care fuseseră inchisi in ghetto-ul din Varsovia, in 1941, au fost trimisi la Treblinka. In 1942, la Grochow, sint semnalate asasinate ale romilor. O parte din romi se refugiază in păduri pentru a scăpa de razii.

In estul Poloniei, majoritatea romilor au fost exterminati in afara lagărelor, la sfirsitul anului 1942, de Gestapo. In aceeasi perioadă, in Sud, cei care scăpaseră din lagărele din Belzec si Sobibor au fost asasinati in satele in care locuiau. Romii au fost deportati la Auschwitz, Birkenau, Lodz, Chelmno, Maidanek si in lagăre mai mici. Lodz a fost centrul exterminării in care un spatiu special a fost rezervat romilor incă din toamna anului 1941.

Pentru 'rezolvarea problemei evreilor si a tiganilor', in Polonia, răpăitul armelor nu era suficient, foamea si epidemiile fiind, de asemenea, mijloace de exterminare prea lente. Trebuiau create adevărate fabrici ale mortii.

In 28 mai 1942, dr. Ruppert, 'kreishauptmann', ordonă internarea romilor in ghetto-uri. Ordinul a fost afisat in toată zona Varsoviei. Acelasi ordin, semnat de Valentin, a fost afisat in districtul Ostrow Mazowiecki. El stipula:

1. Tiganii care se află in afara cartierelor evreiesti, trebuie să-si mute

domiciliul in acestea; tiganii care pot munci vor fi trimisi in lagărele de muncă.

2. Toate bunurile tiganilor, chiar si caii, cărutele etc., trebuie predate

autoritătilor germane.

3. Tiganii care vor părăsi ghetto-urile fără permis vor fi condamnati cu

inchisoare si amendă de 10.000 de zloti.

4. Ordinul intră in vigoare incepind cu 1 iunie 1942.

Acest ordin vorbeste despre bunurile romilor. In ceea ce-i priveste pe evrei, bunurile lor vor fi preluate de un birou, special creat de Goering. In ciuda sărăciei, romii ale căror bunuri nu prezentau interes pentru germani, trebuiau totusi deposedati, fiind dusmani ai statului.

Există putine documente care să se refere la acest subiect. Există totusi o listă a bijuteriilor confiscate unei familii din Viena, după arestarea si internarea ei in lagărul de tranzit Lackenbach. In acestă perioadă, in Newy Kurier Warszawski, nr. 191, ziar nazist, se putea citi:

'Urmare a directivelor politice care limitează sederea tiganilor in Varsovia, ei nu mai sint văzuti pe străzi, in tramvaie... Ghicind in palmă, ei le furau naivilor bijuteriile, hainele si banii. Nu mai sint văzuti, nu numai in Varsovia, dar nici in pădurea invecinată de la Bielamy'.

Romii erau in spatele zidurilor, in ghetto-urile evreilor. Ringelblum vorbeste in Notele sale despre conditiile ingrozitoare in care se găseau romii din ghetto-urile Varsoviei, care au fost asasinati, o dată cu evreii, la Treblinka.

In 31 iunie 1942, Ministerul Teritoriilor ocupate din Est comunică Wermachtului că romii trebuie să fie tratati ca evreii, cu exceptia celor de altă nationalitate. In realitate, ca si in cazul evreilor, nu se făceau diferente, oricare le-ar fi fost nationalitatea. Divizarea victimelor in deportabili si nedeportabili n-a fost decit o smecherie, care să poată usura sarcina criminalilor.

O parte dintre romi au fost impuscati imediat după arestare, in plin cimp, dar, in majoritate, ei aveau să impartă aceeasi soartă cu evreii: vor pieri in cursul anilor 1942 - 1943.

Comisia de investigare a crimelor germane in Polonia detine probele exterminării romilor, nu numai in lagărul de la Treblinka, ci si la Maydanek, Belset si Sobibor. La Chelmno, impreună cu evreii, au fost impuscati si romii. In ghetto-ul Sanok au fost, de asemenea, detinuti mai multi romi.

Este imposibil de indicat numărul victimelor rome in Polonia. Ele au fost mult mai numeroase. In Volinia; după Ficowski, scriitor polonez, un număr mic de copii au reusit să scape. Ca si evreii, romii trebuiau să poarte brasarde care să-i distingă, să-i pună in afara societătii: brasarda albă, cu litera z (zigeuner - tigan, n.r.).

Cităm citeva legi naziste, referitoare la romi:

- 14 august 1940: muncile oficiale sint interzise tiganilor si semitiganilor;

- 11 februarie 1941 si 10 iulie 1942: ordonantele Cartierului General al

Wehmachtului exclud toti tiganii si semitiganii din armată;

- 16 iunie 1941: Ministerul de Interne interzice tiganilor si semitiganilor,

chiar si celor cu 'predominantă de singe german', căsătoria cu

germanii 'integrati';

- 21 noiembrie 1941: o ordonantă a lui Himmler interzice copiilor tigani

frecventarea scolii.

O supravietuitoare, poeta romni Păpusa povesteste in versurile memorabile 'Lacrimi de singe' ce a fost acest infern:

'Oameni buni,

Nu pot să-mi aduc aminte

de vremea aceea

căci inima mi-e bolnavă

si e gata să plingă.

In pădure, fără apă,

fără foc

infometati

Cum să-i faci pe copii să doarmă?

Nu avem cort

si nu putem s-aprindem focul

căci fumul ne-ar da pe mina germanilor'.

TOP

Romania: o ideologie a 'satelor romanesti'

Ar fi eronat să nu vedem in Romania ceea ce ea lasă să se vadă: o ideologie vehementă a pămintului si singelui, corolar al ideologiilor europene rasiste, elaborate la mijlocul secolului al XIX-lea, in aceeasi perioadă in care romii erau eliberati din robie, in care evreii luptau pentru recunoastere (acest fapt se va implini după primul război mondial).

Genocidul din Romania poate fi pus cu greu pe seama nazistilor germani. Autoritătile romane si Conducătorul Antonescu i-au deportat pe romi in Transnistria, dar măsurile anti-evreiesti, ca si cele impotriva bulgarilor, maghiarilor si, fireste, romilor, se regăsesc incă de la infiintarea statului roman modern.

Guvernul 'statului national legionar', in care erau si membri ai Gărzii de Fier, s-a prăbusit la 21 ianuarie 1941, iar evreii si romii au plătit cu singe. La un an după deportarea evreilor in Transnistria, in vederea 'romanizării tării', aveau să urmeze romii. Mai intii, un recensămint al romilor, recenza 208.700 de romi, care contaminau 'rasa romanească', conform antropologiei eugeniste. O legislatie anti-minoritară fusese adoptată in 1938 de guvernul Goga-Cuza, fără a fi abrogată de guvernările ulterioare. In noiembrie 1940, Ministerul de Interne, la recomandarea Ministerului Sănătătii, interzice romilor 'nomazi' deplasarea, pe motivul că transmit tifos.

Un decret regal din 1942 trasa liniile spolierii si desemna criteriile de deportare pentru romi. S-a inceput prin confiscarea bunurilor, prin Centrul national de romanizare. Apoi, s-au rationalizat alimentele, pentru evrei si romi, pentru romi chiar mai putin. Apoi, romii 'amorali' au fost expediati la munci publice in Transnistria. Selectia indezirabililor se făcea prin categorii de moralitate, criminalitate si economice: venituri stabile, sedentarizare etc.

Romii 'nomazi' au fost primii atinsi de persecutii. Presedintele Consiliului de Ministri a ordonat deportarea lor in Transnistria, pe satre. O altă categorie, 'semi-nomazii', au fost selectati pentru deportare. La 11 august, inspectorul general scria ministrului de interne că deportarea romilor nomazi, decretată la 1 mai, era aproape terminată, prin faptul că 84% dintre ei ajunseseră in Transnistria. La sfirsitul lunii, 30.000 de deportati aveau să afle care era punctul de destinatie. După un studiu, 11.440 de nomazi au fost deportati, intre care 2.352 bărbati, 2.365 femei si 6.714 copii. Au urmat romii 'sedentari'.

Unul din criteriile de deportare era absenta bunurilor, dar proprietatea unui teren sau a unei case nu i-a putut dispensa de deportare. Cei in serviciul militar au primit un permis de sedere, spre a nu fi deportati. Unii soldati au dezertat pentru a-si urma familiile. S-au propus corective, dar n-au fost aplicate.

Evacuarea a inceput la 12 septembrie 1942. Un comandant insotea fiecare tren, iar gărzile primiseră instructiuni să tragă. Au fost pergătite nouă trenuri pentru a-i transporta, din diferite regiuni. Nu s-a permis decit un bagaj de mină. Ceea ce răminea in urmă, era confiscat.

In opt zile, 30.176 de romi sedentari au fost plasati in Transnistria. Alti 18.260 de romi 'mai putin periculosi', recenzati pentru următorul transport, ar fi trebuit să sosească in primăvara anului 1943, dar, neasteptata inaintare a frontului a zădărnicit acest plan. Sosirea 'sedentarilor' a amplificat dezastrul. La 25 noiembrie 1942, 309 romi decedaseră. Decesul prin inanitie nu era rar, distributia alimentară fiind insuficientă. Tifosul i-a atins pe mii dintre deportati. In timpul iernii, 1942 - 1943, 3-4.000 de romi au murit de tifos. Unii au murit de frig, fiind slab imbrăcati sau goi. 'Intr-o săptămină au venit 15.000. Erau intr-o stare de mizerie incredibilă. Erau multi bătrini, unii dintre ei dezbrăcati. Am vorbit cu ei. protestau pentru că aveau copiii pe front, iar altii erau răniti pe front'. Altii, si datele sint incă contradictorii, au fost impuscati. Orice metodă de a evada era incercată: acte false, cumpărate cu aur, ascunderea in trenuri, cu complicitatea gărzilor. Rapoartele Comisarilor guvernamentali indică 795 de evadări din Transnistria.

Radu Lecca, imputernicitul guvernului antonescian pentru problemele minoritătilor, declară, intr-o notă (D.C.F.R.J., vol.V, p.541), că 20.000 de romi, evacuati in comuna Covaliovka, au avut soarta următoare: '11.500, ridicati si impuscati de SS, la gara Trihatca; 7.000, morti de exantimaticus; 1.500, intorsi in tară'.

Jean Ancel, in cronograful deportării evreilor, 'Transnistria', demonstrează că 'toti tiganii bărbati, valizi, intre 20 si 40 de ani, precum si toi evreii capabili de muncă' erau trimisi dincolo de Nistru si pusi la dispozitia germanilor.

Sonia Palty, evreică deportată in Transnistria, isi aminteste: 'Se zvonea că comandantul german a cerut guvernămintului roman din Transnistria să curete malul Bugului de evrei si tigani. Tiganii fuseseră si ei deportati din Romania. Erau tinuti in lagăre, in aceleasi conditii inumane ca si noi.(...) De-abia atunci am văzut că pe malul Bugului, alături de pontonul ridicat cu citeva zile inainte, sint sute, mii de oameni. Tigani cu corturi, cu copii, cu ciini, cu căruse trase chiar de ei. Caii le fuseseră luati. Asteptau incă din toiul noptii, cind ii aduseseră acolo. Noi, in ghetto, nu auziserăm nimic. Coloana noastră porni. Subprefectul Aristide Pădure injura si lovea. Politistii ucraineni isi indesau buzunarele cu lucruri aruncate de noi. Intr-o jumătate de oră am ajuns la mal. Pe fiecare bac erau incărcati cam 60-70 tigani. (...) Tiganii erau transbordati pe malul unde ii astepta moartea. Plingeau, strigau, tipau. si pe ei Domnul ii uitase, nu ii mai putea ajuta. Trecu un bac. Multe femei cu copii. Una, in zdrente, s-a ridicat in picioare. Tinea in brate un copil mic. Gol. A urlat ca o fiară. A ridicat copilul spre soare si l-a zvirlit in apele tulburi ale Bugului. Un urlet urias. Toate femeile de pe bac s-au ridicat in picioare si si-au aruncat copiii in apele Bugului. si, indată, s-au aruncat si ele. Unele incercau să se inapoieze innot, pe malul romanesc. Soldatii de pe mal au inceput să tragă cu armele. Tiganii de pe ambele maluri au inceput să urle. Pădure si-a scos revolverul. A tras in plin, ucigind unul..., doi...., trei... Dar cine i-a mai numărat...? Ne-am trintit pe jos. Am inceput, din nou, să ne rugăm, să plingem. Hohoteam. Doamne, unde esti? Cum de se pot intimpla toate astea? priveste Bugul, Doamne! Pruncii se duc la fund. si mamele... Unde esti, Doamne?... Spre seară, lingă noi nu se mai aflau tigani. Aristide Pădure s-a apropiat de noi: Grea zi, domnilor, grea zi. Trebuie să semnez ofiterului neamt de predare a tiganilor. Totul trebuie să fie ordonat, corect'.

La 23 august 1944, Romania declară război fostei aliate, Germania. Arhivele, incă nu au pus la dispozitie documente referitoare la eliberarea romilor din Transnistria. In fata avansării frontului rusesc, autoritătile romane, in retragere, le-au recomandat romilor să fugă. La 13 septembrie 1944, ministrul de externe le cerea romilor să-si reia activitatea.

Comisia romană pentru victimele Holocaustului a declarat 36.000 de morti, dar alte estimări propun o cifră cu mult mai mare. In anii `70, 36.000 de supravietuitori au depus cereri de despăgubire, fără ca statul roman să recunoască oficial deportarea in Transnistria.

TOP

Masacrele din ex-Iugoslavia

Evreii si romii din regatul serbilor, croatilor si slovenilor cad in miinile exterminatorilor in aprilie 1941. Italia anexează Dalmatia si jumătate din Slovenia, iar Germania invadează Serbia. Grupuri fasciste create in perioada interbelică isi iau avint: in Croatia, ustasii, devotati lui Ante Pavelic, in Serbia, cetnicii, condusi de Ljotic si Nedic. La 3 iulie 1941, un recensămint al romilor ordonat si realizat de serviciile politiei municipale a Croatiei, specifica dacă era vorba de romi nomazi sau nu, ce tip de locuintă aveau, dacă posedau un teren si ce meserie aveau. Expulzarea romilor din Croatia a fost pronuntată fără termen, romii fiind scosi din sate, urcati in trenuri si trimisi in lagărul de la Jasenovac. Croatia rezolvă 'problema tigănească' prin genocid.

Se consideră corectă cifra de 40.000 de romi ucisi in lagărul din Jasenovac, din ordinele ministrului de interne al Croatiei. La inceputul anului 1941, mai mult de 4.000 de romi din Srem si satele invecinate, copii si adulti, au fost arestati, in mare parte ucisi si aruncati in Dunăre, nu departe de Vukovar. Un grup de aproape 100 de persoane a fost expediat la Jasenovac, intre care peste 20 de copii intre 1 si 8 ani. Doar 15 dintre ei au supravietuit, ascunzindu-se in pădurile din Bosnia-Herzegovina. Asemenea situatii se intimplau in toate satele croate: capturarea romilor de către ustasi, ajutati uneori de germani.

In 1942, romii musulmani din Travnik, fiind deportati, autoritătile musulmane au protestat in numele Islamului, care nu autorizează segregarea intre oameni: 'ei sint născuti si vor muri ca musulmani si nu diferă prin nimic de alti musulmani'. In regiunea Glina, 100 de romi catolici au fost deportati la Jasenovac, dar autoritătile religioase apostolice si romane nu au intreprins nici un demers pentru a-si salva oile rătăcite. La 16 mai 1942, persecutiile incep in regiunea Zagrebului. In iunie 1942, 26.090 de romi din regiunea Vukovar fuseseră deja deportati la Jasenovac. Se afirmă că numărul romilor victime la Jasenovac depăseste 80.000. Aici, femeile si copiii erau separati imediat de bărbati. Din primăvara anului 1942, pină in toamnă, femeile si copiii au fost ucisi incă de la sosire, in satele Gravina si Ustice, in timp ce bărbatii erau trimisi la muncă fortată in Germania.

In Serbia, administratia militară germană a emis citeva decrete impotriva romilor, intre care se stipula portul obligatoriu al unui semn exterior de identificare. Autobuzele si transportul public le era interzis. La Lescovac, peste 500 de romi au fost executati, la Nis, 380, la Craljevo, 48 etc. In lagărul de concentrare de la Banjica au fost internati peste 5.000 de romi din Belgrad, iar la cel din Nis, 237 de romi au fost inregistrati ca decedati. In Belgrad erau 5 sau 6 lagăre in care au fost asasinati intre 500 si 1.000 de romi. După atacul nazist contra Serbiei din 22 mai 1941, Comandantul militar sirb stipula, in sectiunea 'controlul presei', din Ordonanta nr.5, că 'nu poate ocupa un post de redactor nici un evreu si nici un tigan'. In acelasi fel, o serie de munci sint interzise evreilor si romilor, cit si persoanelor căsătorite cu evrei sau romi. La sfirsitul lui mai 1941, Ordonanta nr.8, in articolul 18, ii asimila pe romi cu acelasi statut al evreilor: trebuiau să poarte o banderolă galbenă, cu mentiunea zigeuner. In noiembrie, la Belgrad se produce arestarea generală a romilor, trimisi in lagărul de exterminare de la Banjica.

In Serbia locuiau, de peste un secol, romi veniti din Romania, după abolirea robiei. Unii au incercat să evite arestarea, declarindu-se romani, reusind, in unele cazuri, să fie ignorati.

In august 1942, Harold Turner, guvernatorul militar al Serbiei, notează: "Serbia este singura tară unde 'problema evreilor' si 'problema tiganilor' au fost rezolvate. Nu trebuie uitat că evreii si tiganii sint, in general, elemente de insecuritate si, in consecintă, un pericol pentru pacea si ordinea publică. Jidovismul este responsabil pentru acest război. Trebuie să fie distrus. Cit despre tigan, prin caracterul lui, el nu poate fi un membru util in societatea internatională".

Tăranii din jurul Belgradului isi amintesc incă si astăzi tipetele copiilor in camioanele care ii duceau spre locul de executie. Locotenentul Walther din regimentul 433, constata că este mai usor a-i impusca pe evrei decit pe romi, pentru că sint mai multi in fata plutonului de executie decit romii.

Evreii si romii sint, de asemenea, impuscati ca ostatici. Pentru fiecare soldat german, impuscat de partizani, 100 de evrei si romi erau impuscati.

Intr-unul din rapoarte se vorbeste de 20.000 de evrei si romi impuscati. Din cei 47.000 de evrei din Serbia, numai 5.000 au supravietuit. Numărul total al romilor ucisi din ex-Iugoslavia rămine imprecis. Se dă cifra de aproximativ 30.000 de romi masacrati, dintre care cei mai multi au fost impuscati.

TOP

'Exceptia' Bulgariei

Două tări au făcut exceptie de la colaborarea cu regimul nazist, opunindu-se activ exterminării evreilor: Danemarca, in vestul Europei, si Bulgaria, la Est. Pentru Bulgaria, cel putin, lucrurile au fost clare: nici evreii, nici tiganii nu au fost lăsati pe mina nazistilor. In martie 1941, Bulgaria devine aliata nazistilor, care le atribuie teritorii, ca recompensă. Petar Gabrovski, ministru de interne, aliatul fascistilor, era gata de a promova o politică dură. Prin strategia sa contradictorie, totusi, Bulgaria a evitat ocuparea teritoriilor sale de către trupele germane. Acest fapt explică absenta masacrelor romilor in tară.

In Parlamentul bulgar, 48 de deputati moderati au semnat un manifest impotriva politicii de segregare, in special anti-evreiesti. Regele moare in 1943, iar in august, legislatia anti-evreiască este abrogată.

Numărul romilor care trăiau in Bulgaria in anul 1940 nu este cunoscut. Ultimul recensămint al populatiei avusese loc in 1926 si indicase 123.000 de romi declarati, intre care 32.000 din mediul urban si 103.000 in mediul rural (aprox.2,5% din populatie). Restrictiile impuse romilor de către statul bulgar reflectau presiunea nazistă: erau considerati o populatie periculoasă pentru puritatea natiunii, iar modul de viată itinerant se considera că amenintă controlul populatiei administrate.

Din 1942, au fost promulgate măsuri segregationiste explicite. Romii care nu puteau proba o activitate economică onorabilă au fost expediati la muncile fortate, la constructia de străzi si căi ferate sau afectati muncilor de utilitate publică.

La 23 februarie 1943, a fost semnat un acord intre Comisarul pentru problemele evreiesti al guvernului bulgar si delegatul special SS Theodor Daniker, care stipula că evreii vor fi deportati din intreg teritoriul de sub jurisdictia bulgară. La 2 martie, evreilor le-a fost retrasă cetătenia. In august 1943, presa anunta că mii de romi din Sofia fuseseră deja expulzati si trimisi in lagărele de muncă. In 25 august 1943, sub pretextul luptei impotriva maladiilor infectioase transmise de romi, autoritătile bulgare au ordonat interzicerea iesirii din locuinte. Ca si in alte tări, romii au fost supusi unor restrictii alimentare: bulgarii primeau 500g de zahăr, evreii 100-200g, romii - 50g.

Li s-a interzis chiar si dreptul de a circula prin centrul capitalei; folosirea limbii si a religiei, reprimată. Un militant rom, Manus Romanov, a depus mărturie că, in 1942, politia a incercuit cartierul rom, a inchis locuitorii intr-o biserică si i-a botezat cu forta. La Dupnita, in lagărele de concentrare pentru evreii din Bulgaria erau detinuti si romii.

TOP

Holocaustul romilor - Cronologie

• 22 martie 1933: se interzice romilor si sintilor practicarea muzicii;
• 14 iulie 1933: inceputul sterilizării romilor si sintilor, considerati rasă inferioară;
• 18 septembrie 1933: prima arestare masivă a romilor si sintilor;
• 23 martie 1934: expulzarea romilor si sintilor care nu puteau proba nationalitatea germană;
• iunie 1935: politia germană intocmeste 5.000 de dosare;
• 15 martie 1936: retragerea dreptului de vot pentru romi si sinti;
• 22 iunie 1936: prima deportare a romilor si sintilor, in afara Berlinului;
• 1938: cercetătorul nazist Ritter propune deportarea romilor si sintilor;
• septembrie 1938: 852 de romi si sinti sint internati in lagărul german din Marzahn;
• 8 decembrie 1938: Himmler initiază programul de luptă impotriva amenintării tigănesti;
• 1 martie 1939: Decret general impotriva romilor si sintilor;
• 29 iunie 1939: un convoi de 440 de romi si sinti (copii si femei) este trimis in lagărul de la Ravensbruck;
• 27 septembrie 1939: Centrul national de luptă impotriva pericolului tigănesc este incorporat RSHA, Cartierul General al Securitătii Nationale.
• 16 octombrie 1939: Eichmann propune adăugarea romilor si sintilor la convoaiele de deportare a evreilor;
• 6 aprilie 1940: Franta interzice circulatia „nomazilor”;
• mai 1940: deportarea romilor si sintilor din Germania in lagărele de exterminare din Polonia;
• august 1940: romii din Austria sint internati in lagărul de muncă de la periferia Salzburgului;
• 10 august 1940: germanii deschid două lagăre pentru romi;
• 4 octombrie 1940: armata germană ordonează internarea tuturor romilor francezi din zona ocupată;
• noiembrie 1940: interzicerea „nomadismului” romilor din Romania;
• 22 martie 1941: expulzarea copiilor romi si sinti din scolile publice germane;
• 30 mai 1941: armata germană de ocupatie din Serbia decretează aceleasi tratamente pentru romi si evrei;
• 31 iulie 1941: Heidrich include romii in solutia finală;
• 28 septembrie 1941: executia in masă a romilor in Ucraina de către armata germană;
• noiembrie 1941: Germania ordonă concentrarea in lagăre a romilor din Franta;
• 5 noiembrie 1941: deschiderea lagărului pentru romi in ghetto-ul din Lodz;
• 16 noiembrie 1941: asasinarea a 824 de romi la Sinferopol, de către germani;
• ianuarie 1942: toti romi suporavietuitori ai ghetto-ului din Lodz sint transferati la Chelmno sint gazati; cei din ghetto-ul din Varsovia sint transferati la Treblinka;
• 29 aprilie 1942: prima deportare a romilor cehi, din imprejurimile orasului Brno, spre Auschwitz;
• mai 1942: Bulgaria decretează munca fortată pentru romi;
• 19 mai 1942: Croatia decretează arestarea romilor si internarea lor in lagărul de la Jasenovac;
• iunie 1942: deportarea romilor romani in Transnistria;
• august 1942: romii cehi sint deportati in lagărele din Lety si Hodolin; decret regal de deportare a romilor romani in Transnistria; romii amenintă, după politia nazistă, „pacificarea URSS”;
• 17 octombrie 1942: suspendarea de către autoritătile romane a deportării in Transnistria;
• 13 ianuarie 1943: romii francezi sint transferati in lagărul din Poitier, in lagărele Compiegne, apoi Sachsenhausen;
• 12 februarie 1943: primul transport de romi si sinti din Germania soseste la Auschwitz - Birkenau si sint instalati in Familienlage;
• 15 ianuarie 1944: 351 de romi sint deportati din Belgia (Malines), la Auschwitz;
• 19 mai 1944: 245 de romi din Olanda sint deportati la Auschwitz;
• 2 august 1944: 1.400 de romi sint deportati la Bukenwald, unde sint gazati;
• 10 octombrie 1944: 800 de copii romi sint transferati de la Bukenwald, la Auschwitz si gazati;
• 15 ianuarie 1945: lagărul francez de la Montreuil - Blay este inchis;
• 27 ianuarie 1945: primii soldati sovietici ajung la Auschwitz si eliberează 4.800 de supravietuitori, intre care se mai găsea un singur rom;
• 17 aprilie 1945: englezii eliberează Bergen-Belsen;

TOP

Holocaustul romilor - Estimare

Tara	Populatia in 1939	Nr. estimat de morti	Sursa
Boemia	13.000	6.500	(Horvatkova)
Croatia	28.500	28.000	(Uhlik)
Estonia	1.000	1.000	Estimare
Ungaria	100.000	28.000	Nacizmus Uldzotteinen Bizottsaga
Letonia	5.000	2.500	(Kohanovski)
Lituania	1.000	1.000	Estimare
Polonia	50.000	35.000	Estimare
Romania	300.000	36.000	Comisia romană de crime de război
Bulgaria	120.000		Recensămintul din 1929
Serbia	60.000	12.000	Estimare
Slovacia	80.000	1.000	Estimare
URSS	200.000	30.000	Estimare

TOP